Umărul rece danez

În ianuarie 2008, postul naţional de televiziune danez, DR1, în cadrul seriei de emisiuni „Penge“ (Bani), a prezentat episodul intitulat Kold dansk skulder til udenlandsk arbejdskraft (Umărul rece danez pentru muncitorii străini) (Video 21 min.) (din păcate, la această oră link-urile nu mai sunt valabile), în care au fost intevievaţi mai mulţi străini care lucrează pentru Microsoft în Copenhaga, printre care un cuplu american venit din Seattle, un italian, un indian, precum şi Roxana Cristina Diaconu (probabil din Iaşi) (la min.4.58), softwaretester, care spune că nu are prieteni danezi, ci numai străini (la min. 5.47).
În emisiune se prezintă faptul că multe companii daneze pierd sume semnificative de bani deoarece experţii străini, după o scurtă perioadă de şedere în Danemarca, pleacă din cauza taxelor foarte mari şi a insatisfacţiei în viaţă aici. Un alt vinovat pentru asta pot fi soţiile/soţii care nu găsesc de lucru sau nu se pot integra. Acest fapt a fost subliniat şi într-un articol din ziarul New York Times , urmat de un altul pe blogul Time „Chiar emigrează tinerii danezi din cauza taxelor mari?“. Problema este că Danemarca are într-adevăr nevoie de mână de lucru din străinătate pentru a-şi susţine creşterea economică şi a fi mai competitivă. Conform acestui program, se estimează că ţara are nevoie cu aproximativ 20.000 mai mulţi străini până în 2015 (la min. 9.18).
Nedanezii descriu că au dificultăţi în relaţionarea cu danezii. Ei exprimă faptul că danezii nu sunt foarte deschişi, calzi sau prietenoşi. Culmea este că atunci când au fost intervievaţi, danezii spun că se consideră prietenoşi şi deschişi dar foarte puţini acceptă să-i invite pe prietenii lor străini la cină sau la cafea în timpul liber.
Soţia americanului din Seattle spune că a observat cum danezii nu te salută şi nici nu zâmbesc (la min. 12.11). Acest fapt este doar un gest de politeţe, iar reporteriţa spune că danezii sunt timizi. Chiar aşa să fie? Sau este ceva mai mult din mentalitatea culturală a societăţii? Aceasta deoarece Statul are grijă de fiecare prin sistemul social, şi de aceea oamenii nu-şi datorează nimic unul celuilalt, nici măcar un salut sau acceptul că exişti. Uneori oamenii se uită prin tine de parcă ai fii invizibil. De aceea contactul vizual direct nu se prea întâmplă, există chiar o artă în a-l evita.
La magazin, în autoserviri, nimeni nu vorbeşte, este o tăcere de mormânt, este un loc tăcut cu o mulţime de oameni, casierul nici măcar nu-ţi aruncă o privire şi nici nu te salută, parcă ar fi roboţi inumani.

Relaţiile cu danezii sunt foarte dificile, ei sunt foarte privaţi. Îţi trebuie mult timp pentru a-i cunoaşte. Pentru ei este foarte dificil să facă cunoştinţe întâmplătoare, dar poate nici nu trebuie pentru că îi au deja pe cei de care au nevoie.
La discuţiile de la prânz, un străin se poate simţi izolat între danezii care vorbesc daneza între ei, fără să aibă consideraţie faţă de un străin care nu o ştie.
În mesajul de Anul Nou 2008, Regina Danemarcei s-a referit la străini spunând: „avem nevoie de ei şi ei au nevoie de noi“ (la min. 10.34). Chiar este bine de a avea mentalitatea de „noi“ contra „ei“? Nu toţi suntem oameni care încearcă să-şi găsească locul în lume?
Dacă Danemarca vrea să aibă succes în recrutarea talentelor internaţionale, oamenii trebuie să fie mai deschişi străinilor care trăiesc aici. Nu numai atât, dar ei trebuie să accepte faptul că nu este totdeauna foarte uşor de a învăţa o nouă limbă, un nou sistem, de a-ţi face prieteni noi. Nu numai străinii trebuie să înveţe cultura daneză pentru a se integra, ci şi danezii să înveţe cum să-i tolereze şi să aibă compasiune pentru cei veniţi din afară.

Foto: deviantart