Suicidul în Danemarca

Deşi nu se află în fruntea listei, rata sinuciderilor în Danemarca este ridicată. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii aceasta este de 19,2 bărbaţi şi 8,1 femei la 100.000 locuitori (2001). Aceste cifre sunt surprinzătoare pentru o ţară ca Danemarca, care se pretinde că are unul din cel mai ridicat nivel de trai din lume. Posibil ca aceste cifre să fie mai mari acum.
Comparativ, Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Spania, Olanda, chiar şi Norvegia au rate mai mici decât Danemarca.
Este de observat faptul că raportul dintre bărbaţi şi femei este de 2:1. Aceasta se datorează poate minimalizării rolului bărbatului în societate, a desconsiderării sale, şi transformarea societăţii daneze într-una feministă.
De fapt numărul sinuciderilor nu este înregistrat oficial, ei spun eufemistic „intoxicaţie cu medicamente“, de aceea numărul celor care fac acest gest este mult mai mare decât pretind statisticile, iar în ultimii ani acest număr este în creştere.
Spre exemplu în anul 1997 au fost internate în spital 221 fete cu vârsta între 12 şi 20 de ani cu „intoxicaţie“, iar în 2006 acest număr a crescut de 3 ori (la 701). De obicei se foloseşte paracetamol, antinevralgic (panodil) sau aspirină.
Sunt foarte multe motive cu risc ridicat care duc la acest gest: în primul rând stilul de viaţă, singurătatea, lipsa prietenilor (individualismul); apoi bolile psihice; divorţul; consumul de droguri şi alcoolismul; şomajul, grija zilei de mâine, taxele exorbitante, lipsa banilor.
În Danemarca sinuciderile (sau tentativele) nu trebuie menţionate în mass-media, decât numai atunci când un interes public evident o cere sau o justifică, iar în acest caz relatarea trebuie să fie cu foarte mare consideraţie. Presa daneză a relatat astfel de cazuri (de exemplu aici şi aici). Se poate remarca, sau se zvoneşte că din când în când trenul suburban a mai călcat pe cineva sau altul s-a aruncat de pe Domus Vista sau de pe podul din spatele gării centrale din Copenhaga.
În cartea sa, The New Totalitarians, Roland Hartford scrie despre calibrul celor care au făcut acest gest în Suedia: personalităţi deosebite, de marcă şi foarte educate, intelectuali, mai ales scriitori. Oare de ce? Poate pentru că Maşina Stat zdrobeşte orice ieşire în evidenţă: ei au fost copleşiţi de teama de a se remarca. Astfel se disting dramaturgul Stig Dagerman (în anii 1940), poeţii Karin Boye, Eva Neander, Birger Sjoberg şi Hjalmar Gullberg, dramaturgul Hjalmar Bergman (în anii 1920) şi romancierul anilor 1880, Victoria Benedictsson.
Danemarca este mai mult sau mai puţin similară cu Suedia în această privinţă.
Mai multe pe această temă pot fi citite în cartea lui Herbert Hendin, Sinuciderea în Scandinavia (1964, 153 pag.)

Acest articol a fost publicat în Opinii, Social și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s