Danemarca şi Holocaustul

Povestea evreilor danezi este sui generis , iar comportamentul poporului danez unic în rândul tuturor ţărilor Europei – ocupate, aliate cu Axa sau neutre. Danemarca este ţara în care Holocaustul nu a reuşit. De ce? Potrivit sociologului Helen Fein, doi factori au contat în victimizarea mai mare sau mai mică a evreilor în timpul Holocaustului: 1) nivelul anti-semitismului înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial în fiecare din ţările ocupate, şi 2) modelul relaţiilor dintre comunităţile evreişti şi ne-evreieşti în aceste ţări.

Evreii în Danemarca
teazEvreii au locuit în Danemarca începând din secolul al XVII-lea. Când au venit prima dată în 1622, evreii aveau voie să locuiescă numai în anumite oraşe, dar din 1814, li s-a acordat cetăţenie daneză cu depline drepturi. Când Danemarca a abolit monarhia absolută în 1849 şi a adoptat Constituţia, evreii au primit deplină egalitate politică, cu acces la universităţi, drepturi comerciale şi statut social. Ei au fost acceptaţi şi respectaţi ca parteneri în noua democraţie, dar chiar cu o asemenea atitudine deschisă şi cu o tradiţie în toleranţa religioasă, Danemarca nu era complet liberă de antisemitism.

Invazia şi ocuparea Danemarcei
Când Germania nazistă a invadat Danemarca în 9 aprilie 1940 [Operaţiunea Weserübung], armata regală daneză a opus o foarte slabă rezistenţă, iar Marina Regală s-a predat fără să se tragă niciun foc de armă. La început, oricât de negativă era atitudinea daneză faţă de germani, era exprimată prin rezistenţă pasivă, sau prin „umărul rece”, mai degrabă decât prin sfidare pe faţă, rezistenţă armată sau sabotaj. Danezii au primit un grad de autonomie nemaîntâlnit în orice altă ţară din Europa ocupată de nemţi.
În timpul ocupaţiei, guvernul danez a insistat asupra faptului că nu există „problema evreiască” în Danemarca. Ei erau ca orice alt cetăţean danez şi nu au fost trataţi diferit. Practic, aceasta înseamnă că evreii nu erau forţaţi să poarte Steaua Galbenă a lui David, nu erau segregaţi sau izolaţi, şi nu li se interzicea să meargă la restaurant, locuri publice, şcoli, cinematografe sau teatre. Proprietăţile lor nu au fost confiscate şi niciodată nu au fost daţi afară de la slujbă. Libertatea lor de mişcare nu a fost restricţionatată, ziua sau noaptea. Activităţile sociale ale evreilor au rămas netulburate în ciuda prezenţei trupelor germane. Dar, democratica Danemarcă a fost înfrântă şi ocupată de o ţară străină. Danezii au început să se întrebe, ca popor cucerit, dacă să-şi menţină sau nu stilul de viaţă democratic. Poate fi recâştigată încrederea, identitatea şi unitatea când mândria naţională a fost zguduită din temelii?

Semnificaţia publică a ideilor

Nu era pentru prima dată când danezii au fost confruntaţi cu asemenea provocări. În 1864, după ce au fost înfrânţi de prusaci, Danemarca a avut moralul la pământ. A fost N.F.S. Grundtvig (1782-1873), un remarcabil poet, educator, istoric, teolog şi umanist creştin, care a revigorat spiritul danez al democraţiei şi umanităţii. Grundtvig a fost omul cu o adâncă credinţă biblică cu un înalt grad al toleranţei şi respectului faţă de alte culturi şi tradiţii religioase ale lumii. A avut un spirit ecumenic. În tot ceea ce a făcut şi a scris, a accentuat doctrina biblică a creaţiei: „Întâi fiinţă umană, apoi creştin: aceasta este ordinea vieţii. Oamenii sunt legaţi între ei prin legături mult mai profunde decât orice barieră a istoriei umanităţii, incluzând ceea ce poate construi istoria religiilor”. Prin liceele populare daneze, pe care le-a întemeiat pentru tineret, spiritul său ecumenic a avut priză la danezii obişnuiţi. În secolul XX, în timpul ocupaţiei naziste când danezii aveau încă o dată nevoie să-şi recapete naţionalismul lor, ideile lui Grundtvig şi-au dovedit semnificaţia.
Hal Koch (1904-1963) (link în daneză), teolog şi profesor de istoria bisericii la Universitatea din Copenhaga, a admis că fascismul şi nazismul au fost pericole pentru democraţie. După invazia şi ocupaţia din aprilie 1940, Koch a ţinut o serie de discursuri deschise marelui public. El ştia că Danemarca era privilegiată comparativ cu alte ţări ocupate. El a susţinut „politica negocierii”, dar a devenit mult mai conştient de „preţul ridicat” pe care Danemarca l-a plătit pentru relativa autonomie sub ocupaţie germană: „am spus mulţi de da şi mulţi de nu care nu veneau din inimile noastre, şi de aceea tot ce spuneam era luat drept ipocrizie funestă”.
Ca şi Grundtvig înaintea sa, Koch a creat principiile virtuţii civice în limbajul moralităţii biblice. Aceste principii nasc anumite întrebări: Sunt eu cel care am grijă de sora sau fratele meu? Cine este vecinul meu? Care sunt graniţele obligaţiilor? Care este legătura dintre acţiunile unui individ şi binele comun? Care este relaţia dintre cum acţionăm noi danezii şi înţelegerea noastră de sine ca cetăţeni?
Examinând tradiţia biblică atât de familiară danezilor, Koch a accentuat semnificaţia sa publică. El a ajutat oamenii să găsească, să introducă în rădăcinile lor biblice, idei universal acceptate. El a subliniat înţelegerea de sine pe care danezii o deţin despre ei înşişi şi despre valorile democratice şi idealurile în societatea lor.

De la apatie la acţiune
Între aprilie 1940 şi august 1943, atitudinea daneză faţă de ocupanţii lor germani a suferit o transformare semnificativă. Cererile germane au fost din ce în ce mai mari până când danezii nu au mai vrut să facă niciun compromis, să se angajeze în „politica negocierii”, să se bazeze doar pe tehnica rezistenţei pasive şi a „umărului rece”. Prin toamna lui 1942, mişcarea de rezistenţă daneză a început să câştige sprijin. În vara lui 1943, sabotajul, represaliile, grevele şi mişcările de stradă s-au ridicat la cote maxime. În plus, danezilor nu le prea plăceau nemţii deoarece au ajuns să aibă lipsuri de hrană.
La 28 august 1943, SS-Obergruppenfuhrer dr. Werner Best a informat guvernul danez că este declarată „starea de urgenţă”. Reuniunile publice cu mai mult de 5 persoane erau interzise, ca şi grevele sau sprijinul financiar pentru grevişti. La ora 20.30 nu mai era voie să ieşi pe stradă. Explozivii şi armele de foc au fost confiscate, a fost impusă cenzura presei, au fost create tribunale speciale care judecau încălcările acestor interziceri şi reglementări. Sabotajul era pedepsit cu moartea.
La sfârşitul lui septembrie 1943, ştirile depsre o iminentă acţiune germană a ajuns la evrei prin liderii politici danezi care au fost preveniţi de Georg F. Duckwitz, ataşatul legaţiei germane pentru afaceri de transport maritim din Copenhaga. Miercuri, 29 septembrie 1943, în ajunul Rosh Hashanah, rabinul Marcus Melchior a spus congregaţiei sale că germanii plănuiesc o razie de masă asupra evreilor a doua zi, când naziştii ştiau că familiile evreieşti se vor strânge în jurul mesei pentru a sărbători. „Situaţia este foarte serioasă. Trebuie să acţionăm imediat”, a spus rabinul Melchior.
În timp ce zvonul s-a răspândit, danezii ne-evrei, „în mod spontan” au început să facă ceea ce puteau pentru a ajuta. Prietenii şi chiar străinii i-au ascuns pe evrei în casele lor sau în spitale, biserici sau mănăstiri în Copenhaga sau pe toată coasta de est a Danemarcei. Orice grup imaginabil a protestat la efortul german de a-i captura pe evrei. Partidele politice au emis comunicate, ziarele subversive au publicat articole. În esenţă, întreaga ţară a răspuns ameninţărilor germane la adresa evreilor, inclusiv Biserica oficială de Stat a Danemarcei, Biserica Luterană.
90% dintre danezi aparţin Bisericii Luterane. Între 1940 şi 1943, Biserica Luterană Daneză a luat măsuri decisive în combaterea antisemitismului şi de a-i include pe evrei în graniţele „universului de îngrijorare”. Când a venit criza (prinderea iminentă a evreilor) în septembrie-octombrie 1943, biserica era pregătită. Episcopul de Copenhaga, dr. Hans Fuglsang-Damgaard (1890-1979) a pregătit o declaraţie scrisă pe care a semnat-o în numele tuturor episcopilor luterani danezi. A fost trimisă oficialilor germani şi a fost expediată, prin studenţii la teologie, sâmbătă, 2 octombrie 1943, tuturor bisericilor din dioceza sa. Duminică, 3 octombrie, protestul a fost citit în bisericile luterane de pe întreg teritoriul Danemarcei. Biserica Luterană Daneză a ajutat la mobilizarea populaţiei şi a furnizat asistenţă inconmensurabilă – de la ascunderea oamenilor, până la strângerea de bani, alimente şi alte resurse.
Aproape întreaga operaţie de salvare a fost un succes – aproape 8.000 de evrei au fost salvaţi în Danemarca – dar au fost şi câteva nereuşite. Spre exemplu, în noaptea de 6 octombrie 1943, 75 evrei ascunşi în podul Bisericii Gilleleje dintr-un sat de pescari din nordul Copenhagăi, au fost trădaţi, arestaţi şi deportaţi (link). În timp ce tragedia de la Biserica din Gilleleje a fost o excepţie a ajutorului „spontan” dat evreilor de către danezi, este instructiv să ne amintim că în Danemarca, unde Holocaustul a eşuat, unii oameni au uitat că evreii erau în interiorul „limitelor obligaţiei” pe care le datorăm unul altuia ca fiinţe umane.
Spre deosebire de alţii în Europa ocupată de nazişti, cei mai mulţi danezi se văd ca fiinţe umane conectaţi cu alţii prin umanitatea împărtăşită, nu ca indivizi care populează lumea divizată în „noi” şi „ei”. Danezii au ajutat pentru mai multe motive: pentru că au fost plătiţi să facă o slujbă; deoarece îi urau pe nemţi; deoarece vroiau să-i ridiculizeze pe germani; pentru că erau determinaţi să prevină ca politica nazistă de genocid să fie implementată în Danemarca. Oricare ar fi motivul, instituţiile civice şi religioase au jucat un rol decisiv în pregătirea populaţiei daneze să reacţioneze. În timp ce nu trebuie să desconsiderăm rolul Bisericii Luterane Daneze în efortul de a ajuta evreii din Danemarca în timpul Holocaustului, danezii au răspuns probabil, după cum scria odată Thomas Merton, nu pentru că ei „erau creştini, ci [pentru că] erau oameni. Câţi alţii ar fi fost chiar aşa?”

Traducere: Carrol Rittner, Stephen D. Smith & Irena Steinfeld, The Holocaust and the Chirstian World , Yad-Vashem, 2000, pp. 97-100.
Bibliografie: Denmark and the Holocaust

Acest articol a fost publicat în Istorie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Danemarca şi Holocaustul

  1. Pingback: Diaspora, evrei, greci | Danemarca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s