Hafnium

Tabelul Periodic al lui Mendeleev (1869) a prevăzut existenţa unui analog mai greu al titanului şi zirconiului, dar în 1871 Mendeleev a plasat lantanul în acel loc.
Existenţa unui loc lipsă în tabelul periodic, al elementului cu numărul atomic 72, a fost prevăzută de Henry Moseley în 1914. Acest element a fost descoperit de Dirk Coster şi Georg von Hevesy în 1923 în Copenhaga, validând astfel predicţia lui Mendeleev din 1869. Elementul chimic a fost denumit Hafniu (Hf), Hafnia fiind denumirea latină a oraşului Copenhaga, oraşul în care a fost descoperit, locul în care s-a născut Niels Bohr. Imediat după aceea s-a prevăzut, cu ajutorul teoriei atomice a lui Bohr, că noul element se asociază în zăcăminte cu zirconiul, ceea ce s-a şi descoperit prin analize spectroscopice cu raze X făcute în Norvegia.
Hafniul a fost separat de zirconium, prin recristalizare succesivă a fluorurilor duble de amoniu şi potasiu, de către Jantzen şi von Hevesey. Hafniul metalic a fost preparat prima oară de Anton Eduard van Arkel şi Jan Hendrik de Boer prin trecerea vaporilor de HfI4 peste un filament încălzit de tungsten. Acest proces diferenţial de purificare a Zr şi Hf este folosit şi astăzi.
Hafniul se foloseşte în filamente şi electrozi (aliat cu tungstenul), şi în centralele nucleare ca absorbant de neutroni.
Facultatea de Ştiinţe a Univeristăţii Copenhaga utilizează în stema sa o imagine stilizată a Hafniului.

Acest articol a fost publicat în Cultură, Opinii și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s