Masa tăcerii

Pe lângă proiectul Pavilionului danez de la World Expo 2010 Shanghai, firma de arhitectură Bjarke Ingels Group (BIG) a realizat mai multe proiecte, printre care Superkilen (SUK). Tema acestui proiect este de a crea un spaţiu arhitectonic simplu şi deschis care să fie primitor şi destul de robust pentru a incorpora dorinţele şi nevoile a mii de persoane din 57 de culturi.
Proiectul este o componentă a Parteneriatului din 2004 dintre municipalitatea Copenhaga şi Realdania. Scopul proiectului este de a face Nørrebro un centru inovativ al spaţiului urban de calibru internaţional, care poate fi un model pentru alte oraşe sau districte.
Fundamentul alegerii culorilor şi materialelor este că acestea trebuie să fie neutre în relaţie cu naţionalitatea, limba şi cultura, dar cu trecerea timpului acestea pot căpăta o identitate când sunt folosite în spaţii urbane populate.
După cum se poate vedea în ultima pagină (a 9-a) a prezentării acestui proiect, elementele constitutive ale arhitecturii se derulează foarte rapid, printre care la un moment dat apare Masa Tăcerii a lui Constantin Brâncuşi (foto). Descrierea este stupefiantă: provine din Turcia (?!?!) – apare simbolul acestei ţări, este construită din beton (?!) (în realitate e construită din calcar). Aşa ceva este absolut inadmisibil şi inacceptabil pentru o companie de un asemenea calibru. Această greşeală nu poate fi făcută neintenţionat; eroarea nu poate fi întâmplătoare, deoarece eminenţele cenuşii de acolo ştiu exact la ce lucrează. Lipsa documentaţiei nu este un motiv pentru a atribui o altă origine acestei opere de artă. Este o jignire, chiar o insultă şi o totală lipsă de respect şi consideraţie faţă de valorile româneşti. Bjarke Ingels a înjurat România. Absolut inacceptabil!

Bjarke Ingels (n. 1973) a făcut studiile la Academia Regală Daneză (1993-1999), apoi la Şcoala Tehnică Superioară de Arhitectură din Barcelona (1996-1997). Firma sa, fondată în 2006, are angajaţi 80 de arhitecţi.

Acest articol a fost publicat în Arhitectură, Opinii și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s