Vikingii în România?

Se pare că renumiţii corăbieri au ajuns şi la noi, în Dobrogea. În localitatea Basarabi (Murfatlar) s-a descoperit la 11 iunie 1957 o biserică datând din secolul al X-lea,care păstreză unele dovezi (litere, diferite reprezentări) ce vin în sprijinul acestei afirmaţii. Acolo s-au descoperit schelete ale războinicilor vikingi. Există mai multe teorii privind expediţiile triburilor nordice la Dunăre. Cel mai probabil, la Murfatlar au fost înmormântaţi membrii convoaielor venite din sud pe aşa-numitul „drum al grecilor“, ruta principală de comerţ între nordul şi sudul Europei.
Întregul complex numară şase bazilici, galerii şi mii de inscripţii religioase, unele datând din 992. Cercetările arheologice au început, de facto, în 1960. Complexul a fost izolat de restul şantierului, au fost îndepărtate infiltraţiile de apă şi au apprut primele structuri de protejare a obiectivului. În anul 1961 au fost scoase la iveală locuinţe de suprafaţă construite pe umplutură de steril, un mic cimitir aferent, vetre de foc, fragmente ceramice, 10 schelete de oameni şi animale. Anul următor au fost degajate alte două bazine ale carierei, pe pereţii cărora au fost descoperite cruci. Cu acest prilej au fost identificate patru locuinţe de suprafaţă si două aşezate pe umplutura de cretă, care nu s-au mai păstrat. Singurele urme ale săpăturilor din 1962 sunt fotografiile uneltelor de fier găsite atunci.
Desenele animaliere atestă prezenţa unei populaţii nomade, poate chiar anumite practici rituale păgâne, care coexistă cu o comunitate creştină, de preoţi sau călugări, oficianţi ai celor patru biserici mari şi ai paracliselor aferente. S-a adus apoi în discuţie o prezenţă scandinavă, dovedită de numeroase contururi de dragoni dublu-spiralaţi, de conturul unui vas cu un cârmaci, de existenţa unei inscripţii onomastice cu rezonanţe germanice (RAINPILPE) si de prezenţa unor schelete de statură înaltă în camerele C1-C2. De asemenea, Ion Barnea sugerează că reprezentarea celor patru labirinturi ar putea fi un ecou al romanităţii dunărene, asupra căreia ar fi putut acţiona un element nordic. Aceste presupuse prezenţe vikinge sunt corelate cu vecinătatea drumului „de la varegi la greci“.
Alte descoperiri similare din Dobrogea aceloraşi veacuri (sec. X-XI) vin în sprijinul atestării prezenţei scandinave în teritoriile fostei provincii romane Schytia Minor. Ele constau din arme şi unelte cu bogate motive decorative, descoperite în cetatea de la Dinogeţia-Garvan şi din împrejurimi, ceea ce demonstrează contactele comerciale dintre nordici şi populaţia autohtonă de aici.
Cu toate acestea, ipoteza pro-scandinavă nu este aproape deloc cunoscută în mediul ştiinţific scandinav.

Acest articol a fost publicat în Cultură, Istorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Vikingii în România?

  1. Augen lasern zice:

    Thanks for finally writing about >Vikingii în România?

    | Danemarca <Loved it!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s