Hus Forbi

husforbi În numărul din februarie 2009 al revistei destinate celor fără locuinţă, Hus Forbi, a apărut un articol pe două pagini (pag. 8 şi 9) intitulat Luk mig ind! (Închideţi-mă înăuntru ) unde este vorba despre est-europenii care vin în Danemarca în căutarea norocului reprezentat de o slujbă sau de un venit obţinut din artă. În articol se spune că o parte dintre ei rămân pe străzi, fără slujbă, fără locuinţă sau fără un pat în care să doarmă, şi nici măcar nu pot să înnopteze în motelurile marilor oraşe. Aceasta nu este permis de legea daneză.
Alex din România în vârstă de 50 de ani (pictor de biserici), conform ziarului, spune: „în fiecare zi merg la centrul de plasare a forţei de muncă şi vizitez firme [în speranţa găsirii unei slujbe], dar nu găsesc nimic. Sunt vremuri grele “. El este unul dintre cei 500 de est-europeni fără locuinţă, care au rămas în Danemarca în această iarnă.
Mulţi dintre ei vin la redacţia acestui ziar pentru a cere să-l vândă. Legislaţia permite acest fapt, dar asta nu înseamnă o treabă lipsită de probleme, în sensul că ziarul limitează aceste cereri pentru cei veniţi din vechiul bloc estic.
Consider că acest articol este tendenţios deoarece face o aluzie subtilă la faptul că românii n-au ce căuta în Danemarca deoarece pot rămâne pe străzi, fără slujbe, fără casă şi ar fi mai bine pentru ei să rămână la ei acasă, chiar dacă această ţară deschide piaţa muncii pentru români. Din titlu se înţelege faptul că românii ar veni în Danemarca să cerşească puţină căldură sau o bucată de pâine care nu le găsesc în ţara lor. Este un articol arogant şi total inacceptabil…
În „cea mai bună ţară din lume“ există cel puţin 5.500 danezi unde n-au unde locui sau cu greu pot să-şi plătească chiria sau taxele. De ce această ţară n-a făcut nimic pentru ei?

Acest articol a fost publicat în Imigraţie, Opinii, Social și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s