Filosofia lui Kierkegaard

  1. Deznădejdea este graniţa unde se întâlneşte într-o egală neputinţă furia unui egoism cuprins într-o laşă înfricoşare şi temeritatea unui spirit de o încăpăţânare orgolioasă.
  2. Un poet este o fiinţă nefericită a cărei inimă este sfâşiată de suferinţe secrete, dar ale cărei buze sunt atât de ciudat alcătuite încât atunci când suspinele şi ţipetele le scapă, sună ca o muzică frumoasă.
  3. A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu.
  4. Tăcerea e capcana demonului şi cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e şi înţelegerea reciprocă dintre divin şi individual.
  5. Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o realitate care trebuie trăită.
  6. În această viaţă mă mulţumesc să fiu căsătorit cu mâna stângă, iar credinţa e îndeajuns de umilă pentru a o pretinde şi pe dreapta; că aceasta înseamnă umilinţă nu neg şi nici nu voi nega niciodată.
  7. Sunt profund convins că Dumnezeu este iubire; acest gând are pentru mine o validitate lirică originară.
  8. Mutismul cel mai sigur nu-i să taci, ci să vorbeşti.
  9. Contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea.
  10. Cine trăieşte artistic trăieşte mereu doar clipa prezentă.
  11. Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că aşa e, dar face lucruri şi mai minunate: face sfinţi din păcătoşi.
  12. Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.
  13. A intra ca un vis în sufletul unei fete e o artă, a ieşi este o capodoperă.
Acest articol a fost publicat în Citate, Cultură și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s