Most wanted

Centrul Simon Wiesenthal a întocmit o listă cu 10 cei mai căutaţi nazişti din cel de-Al Doilea Război Mondial, încă nepedepsiţi pentru faptele lor. Pe locul 5 se află SS-Obersturmführer-ul Søren Kam (88 ani), născut la Copenhaga la 2 noiembrie 1921, pentru participarea sa la asasinarea brutală a unui ziarist anti-nazist, Carl Henrick Clemmensen, în Danemarca, în 1943. Cel mai decorat nazist danez (a primit Knight’s Cross ca leader a SS-iştilor danezi împotriva rezistenţei propriilor cetăţeni), Kam a scăpat acuzaţiilor de crimă, cu toate că un alt danez, Knud Helweg-Larsen, a fost executat pentru aceasta în 1946. Un alt vinovat a dispărut după război. Până în 1999, Kam a negat rolul său în acest asasinat.
O altă acuzaţie este că el a contribuit la jefuirea registrelor comunităţii evreieşti din Danemarca (Mosaisk Trossamfund) – 31 august 1943, sperând astfel să faciliteze masacrul lor, în timpul holocaustului, aceasta în timp ce Danemarca este recunoscută pentru salvarea a 7000 de evrei (98%) din mâinile naziştilor de către populaţia care i-a ascuns sau i-a ajutat să treacă în Suedia neutră. Chiar dacă majoritatea evreilor din Danemarca au reuşit să scape în Suedia, unii n-au fost norocoşi, 500 au fost deportaţi la Theresienstadt (Cehia), în drum spre Auschwitz sau alte lagăre, iar zeci au murit acolo datorită condiţiilor inumane.
Guvernul danez a cerut extrădarea lui Kam, care era cetăţean bavarez din 1945. Tribunalul şi guvernul bavarez au respins extrădarea, pe motiv că nu sunt suficiente dovezi în implicarea lui Kam în această crimă, în ciuda mărturiei sale înregistrate. Erik Høgh Sorensen, un ziarist danez şi vânător de nazişti, care a analizat detaliat dovezile referitoare la crimele de război săvârşite de Kam, susţine că tribunalul bavarez este părtinitor. Oficialii Minsterului de justiţie german au refuzat să comenteze asupra „procedurilor juridice“.
Recent, BBC-ul l-a descoperit şi l-a intervievat pe stradă. Kam susţine că asasinatul a fost un „accident nefericit“ şi nu a negat ca fiind prezent la locul faptei, adăugând că „Mi s-a ordonat să fiu acolo“.
Ziarul The Daily Telegraph a dat de urma lui Søren Kam în suburbiile liniştite ale oraşului Kempten im Allgäu, la 100 km de München. Kam, omul care s-a întâlnit cu Hitler, trăieşte acolo în mod liber, cerând să fie lăsat în pace.
El a fost în strânsă legătură cu fiica lui Heinrich Himmler, Gudrun Burwitz şi asociaţia ei Stille Hilfe [Ajutor Tăcut], destinată pentru a susţine foştii SS-iştii arestaţi, condamnaţi sau fugari.
Reprezentantul Centrului Simon Wiesenthal, Efraim Zuroff – vânătorul de nazişti, este profund şocat de faptul că Ministerul Danez al Justiţiei a renunţat să-l extrădeze pe Søren Kam din Germania şi să-l aducă în faţa tribunalului.
Ziarul Politiken scrie: „Kam achitat pentru acuzaţiile de nazism. Nu poate fi dovedit că Søren Kam a jucat vreun rol în trimiterea evreilor danezi în lagărele morţii germane, a decis procurorul Lise-Lotte Nilas. Poliţia a cercetat toate informaţiile acestui caz. Nu există dovezi şi informaţii împotriva lui, de aceea nu există motive pentru a continua investigaţiile “.
Această concluzie a Ministerului de Justiţie rezultă şi din cartea cercetătorului istoric Erik Haaest, ‘Søren Kam – favoritul danez al lui Hitler ’. Acesta spune:
Procurorul Lise-Lotte Nilas a fost şireată ca o vulpe, când după o aşteptare de 1 an şi jumătate, în sfârşit a decis să răspundă celor două organizaţii evreieşti care, la începutul anului 2007, au venit cu acuzaţia că Søren Kam a fost implicat în jefuirea registrelor evreilor danezi din vara anului 1943. Anunţul a fost făcut chiar în ziua alegerilor prezidenţiale din S.U.A. când totul este lipsit de importanţă  atunci când se vorbeşte despre Obama şi McCain.
Ea a trimis o scrisoare de 5 rânduri:
Poliţia din Regatul Danemarcei a investigat acuzaţiile împotriva lui Søren Kam, potrivit cărora, în timpul unui jaf din vara anului 1943 a furat lista membrilor cu evreii danezi pentru folosirea în raidurile împotriva lor, de aceea fiind complice în arestarea evreilor. Nu am găsit nici o bază în aceste acuzaţii şi am suspendat investigaţiile împotriva lui Søren Kam.

EkstraBladet a scris „Nazistul Søren scapă de pedeapsă“.
Søren Kam, şi cei asemenea lui, trebuie să sufere precum victimele sale. În ultimele lui zile de trăit să se lupte în tribunale pentru viaţa sa. Cei care fac ca el să aibă mustrări de conştiinţă şi coşmaruri veşnice.

Acest articol a fost publicat în Istorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s