Francmasoneria din Danemarca

Francmasoneria este o organizaţie fraternă. Membrii săi sunt uniţi de idealuri comune de natură atât morală cât şi metafizică, şi, în majoritatea ramificaţiilor, de credinţă într-o Fiinţă Supremă.
Potrivit lucrării The New Encyclopedia Britannica, Francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume.Cel mai renumit dintre simbolurile masonice, litera „G“, scrisă în interiorul unui echer şi al unui compas, reprezintă de fapt iniţiala cuvântului „geometrie“, potrivit spuselor istoricului mason Albert Mackey. Cunoscutul mason din secolul al XIX-lea Albert Pike recunoştea faptul că Francmasoneria are „două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…“
Francmasoneria este organizată în trei loji fundamentale: Loja Albastră (care reprezintă pasul de început al oricărui novice şi care la rândul ei este subîmpărţită în trei grade: Ritul de York (care la rândul lui se compune din încă zece grade) şi Ritul Scoţian (care are un total de 32 de grade de iniţiere a membrilor). Cel de al 33-lea grad, la care se accede numai pe bază de invitaţii, reprezintă capul omenesc – care se găseşte deasupra celor 33 de vertebre ale coloanei vertebrale. Acesta reprezintă cel mai înalt grad al Masoneriei, cunoscut marelui public.
În Danemarca francmasoneria este organizată sub denumirea de Marea Lojă Francmasonică (Frimurerlogen)care a fost înfiinţată în 1743 şi funcţionează în concordanţă cu ritul suedez.
Cum mergi pe Blegdamsvej în Copenhaga treci pe lângă monumentalul sediu al Lojii Masonice, Frimurerlogen, cu intrarea sa cu coloane ionice. Clădirea are o sală separată pentru fiecare din cele 10 grade. Loja Masonică de azi are structura din 1855 şi s-a mutat în această clădire în 1927. Masonii au suferit mult în timpul celui de-al doilea Război Mondial când naziştii au ocupat clădirea pe care au folosit-o cu violenţă, de exemplu trăgeau la ţintă cu mitralierele în sălile acesteia. Din fericire masonii au fost preveniţi din timp şi toate documentele lor au fost ascunse în pivniţă unde au fost zidite. Nemţii nu le-au descoperit.
Masonii sunt de religie creştină care pledează pentru secretul activităţii lor. Pe bună dreptate te poţi întreba de ce masonii şi-au ales un sediu atât de impunător dacă nu vor să li se acorde nici un fel de atenţie, activităţile lor fiind secrete.
Recent, John Coleman, un cercetător al elitei, făcând cercetări despre Regina Danemarcei a descoperit că familia regală daneză se îndepărtează de popor şi asistă la ritualuri satanice. Este de remarcat faptul că 5 regi ai Danemarcei moderne au fost lideri ai francmasoneriei în Danemarca.
În Danemarca se remarcă următorii masoni: Christian VII (1749-1808), Christian VIII (1786-1848), Frederick VII (1808-1863), Christian IX (1818-1906), Frederick VIII (1843-1912), Prinţul Harald al Danemarcei (1876-1949), Christian X (1870-1947), Frederick IX (1899-1972), (tatăl reginei Margrethe II), Christian Fenger (1840-1902), actorul Jean Hersholt (1886-1956).
Ordinul Danez al Francmasonilor are un consultant de presă (video în limba daneză), iar contactul cu publicul se face prin acesta.

Acest articol a fost publicat în Opinii și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s