Sociologia scandinavă

Este puţin cunoscută în spaţiul românesc. Foarte puţine nume ne vin în minte când ne gândim la sociologia nordică.
În Danemarca reprezentanţii marcanţi ai sociologiei au fost: Theodor Geiger, primul profesor permanent la Universitatea Aarhus (1938); Kaare Svalastoga a fondat primul departament de sociologie la Universitatea din Copenhaga (1950); Verner Goldschmidt a ţinut primul curs de sociologia culturii în Danemarca (1964).
Explicând caracterul invizibil al propriei şcoli sociologice, nordicii fac apel la momentul relativ tardiv al consacrării sociologiei ca disciplină academică.
Consacrarea sociologiei ca disciplină academică în spaţiul nordic are loc după cel de al doilea război mondial în contextul unei puternice influenţe a sociologiei americane. Nu se poate spune însă că sociologia nordică europeană s-a născut după modelul celei nord-americane.
Expansiunea teoretică şi metodologică a şcolii nordice s-a realizat pe un fond puternic empiric. Reprezentanţii şcolii nordice nu au dezvoltat sisteme teoretice pure şi au avut preocupări empirice constante. O parte din temele sociologiei s-au legat de planificarea şi implementarea instituţiilor noului stat al bunăstării sau de studiul jurisprudenţei şi al relaţiei dintre legea modernă şi legea cutumiară. Verner Goldschmidt studiază procesul implementării legii daneze în Groenlanda precum şi modalităţi de ajustare a acesteia la modelul cutumiar autohton, raportându-se la concepţia despre justiţie a lui Durkheim, iar Theodor Geinger combină studiile juridice cu analizele legate de stratificare socială, evoluţia elitelor sau mobilitatea claselor. Un rol important în evoluţia tematică a sociologiei nordice în tranziţia către modernitate îl ocupă cercetările care privesc rolul şi poziţia femeilor în societate.

Theodor Geinger (1891-1952), savant de origine germană, care a emigrat în 1938 în Danemarca în faţa regimului nazist, avea să influenţeze în mod deosebit gândirea sociologică din această ţară.
Geinger a fost profesor şi a predat de sociologia la Universitatea din Aarhus, în cadrul Facultăţii de Economia Afacerilor.
Astfel preocupările sale s-au îndreptat spre studiul competiţiei şi publicităţii în afaceri dar şi spre studiul claselor şi relaţiilor dintre clase. În ceea ce priveşte structura socială, T. Geinger se raliază mai degrabă punctului de vedere marxist însă adoptă o poziţie mai nuanţată: societatea modernă nu se mai confruntă cu relaţii antagonice puternice între proletariat şi burghezie bazate pe o pauperizare continuă a clasei muncitoare – situaţie valabilă, în concepţia lui Theodor Geinger în perioada liberalismului timpuriu – ci există o clasă mijlocie care mediază relaţiile din societate şi reglează conflictele sociale. Această clasă nou formată nu îşi bazează puterea pe capitalul material ci pe cel educaţional acumulat care câştigă teren în delimitarea puterii politice şi mobilităţii sociale în societatea modernă.
În colaborare cu administraţia recensămintelor din Danemarca, T. Geinger realizează în 1945 un studiu privind mobilitatea socială analizând raportul „ocupaţie fiu”/”ocupaţie tată” şi concluzionează că imobilitatea ascendentă a descrescut în perioada 1930-1940 pe fondul democratizării societăţii daneze.
Concepţia lui T. Geinger asupra dreptului este exclusiv utilitaristă şi tributară preocupărilor sale în zona economiei: dacă un individ se conformează sau nu normelor într-o anume situaţie dintr-o dispoziţie internă sau constrângere externă este mai puţin important, importantă este utilitatea acţiunii sale, iar aceasta poate fi măsurată obiectiv. După părerea sa, mai mulţi savanţi, indivizi educaţi contribuie la produsele materiale sau imateriale care caracterizează cultura unei societăţi, dar includerea în categoria „inteligenţei” societăţii în cauză se face numai pe baza creativităţii.
Ultimele preocupări ale lui Theodor Geinger sunt legate de analiza critică a societăţii de masă. Faţă de contemporanii săi, T. Geinger nu priveşte societatea de masă ca pe un fenomen negativ care a emers în condiţiile modernităţii, nici ca pe „un rău necesar” ci adoptă o viziune funcţionalistă: există un continuum al unităţilor sociale, de la grupuri primare la structuri organizaţionale formale, birocratice, de interese care sunt specializate funcţional, guvernate fie de legile afinităţii fie de cele ale raţiunii. Cu alte cuvinte, indivizii sunt antrenaţi concomitent atât în grupuri primare, unde contactele sunt personalizate şi sentimentele joacă un rol important, cât şi într-o mulţime de unităţi sociale depersonalizate guvernate de altfel de legi, în care sentimentele pot să existe dar ele se supun scopului comun.

Kaare Svalastoga (1914-1997) este sociologul care a fondat în 1950 primul departament de sociologie la Universitatea din Copenhaga, permiţând pentru prima dată în Danemarca să existe profesia de sociolog, recunoscută în mod public. În 1955 Kaare Svalastoga iniţiază, în cadrul Departamentului de Sociologie, primul program de master, iar în 1968 au absolvit primii studenţi la aceeaşi Universitate din Copenhaga.
Cercetările lui K. Svalastoga s-au derulat în zona stratificării sociale dintr-o perspectivă pozitivistă. El a iniţiat primul studiu privind stratificarea şi mobilitatea socială la nivel naţional (1953-1954), finalizat cu apariţia lucrării Prestige, Class and Mobility (1959). Cercetătorul finlandez operaţionalizează conceptul de clasă folosind patru dimensiuni: puterea, bogăţia, cunoştinţele şi nivelul acceptării sociale (prestigiul asociat ocupaţiei). Studiul său a luat în considerare în special această din urmă dimensiune. Au fost intervievaţi 2522 subiecţi, de patru ori mai mulţi bărbaţi decât femei (considerându-se că mobilitatea băraţilor pe verticală este mai variabilă). Într-o primă etapă de cercetare subiecţii au fost rugaţi să clasifice 75 de denumiri ocupaţionale în cinci grupe, în funcţie de prestigiul asociat lor (ocupaţiile erau prezentate pe cartonaşe împreună cu informaţii privind nivelul educaţiei asociat şi numărul de subordonaţi). S-a obţinut astfel o ierarhizare a ocupaţiilor, alegerile fiind foarte consistente în cadrul eşantionului. În urma acestui studiu, s-au identificat nouă clase sociale, care definesc structura societăţii daneze, renunţându-se la distribuţia limitativă: upper, middle şi working class. Cele nouă straturi sociale s-au diferenţiat în funcţie de atitudini politice, obiceiuri de consum şi obiceiuri de timp liber. Într-o a doua etapă s-a urmărit identificarea indivizilor cu o anumită clasă. Când s–au folosit întrebări închise, majoritatea subiecţilor au putut să se identifice cu una din categoriile menţionate, când s-au folosit întrebări deschise, majoritatea indivizilor fie au negat apartenenţa de clasă, fie s-au declarat aparţinând clasei muncitoare. Întreg studiul are o valoare metodologică ridicată şi ridică probleme noi pentru societatea daneză a anilor ‘60 actuale chiar şi astăzi.
Mobilitatea între generaţii reprezintă un alt aspect de care s-a ocupat K. Svalastoga. Cercetările sale au arătat un pattern gaussian al mobilităţii generaţionale: din zece familii, patru rămân imobile de la o generaţie la alta, două urcă un stat faţă de generaţia anterioară, două coboară un strat faţă de ultima generaţie, una înregistrează un salt ascendent semnificativ si o familie realizează aceeaşi mişcare dar în sens descendent. La nivelul clasei muncitoare, efectul apartenenţei la o anumită clasă poate fi calculat prin luarea în considerare a raportului ocupaţie bunic/ocupaţie tată/ocupaţie fiu. Apartenenţa la clasa muncitoare are un efect puternic asupra primelor două generaţii şi considerabil diminuat la cea de a treia generaţie. Concepţia lui K. Svalastoga asupra sociologiei este una pozitivist-durkheimistă, susţinând că pentru a fi ştiinţă sociologia trebuie să se apropie cât mai mult de ştiinţele naturii. El relevă importanţa demersului metodologic în cercetare sociologică şi, în special, al măsurării şi definirii conceptelor. K. Svalastoga consideră că sociologia trebuie să cuprindă răspunsul la câteva întrebări: Care sunt variabilele strategice? Cum pot fi observate aceste variabile? Ce relaţie la nivel empiric putem estima? Cum poate fi testată această relaţie?
În 1969, Kaare Svalastoga scrie lucrarea The Social System, o abordare unică a sistemelor sociale, pe care încearcă să le explice prin apelul la zece variabile: timpul, spaţiul, populaţia, tehnologia, activitatea, integrarea, controlul, permeabilitatea şi diferenţierea.
În 1972, s-a instaurat o situaţie conflictuală la departamentul de sociologie între studenţi şi grupul profesorilor în vârstă, condus de Kaare Svalastoga, în urma căruia ideile acestuia au fost din ce în ce mai puţin influente. Cei câţiva profesori şi studenţi care îi împărtăşeau vederile au rămas izolaţi. Ideea sociologiei lipsite de valori, care să se apropie de ştiinţele naturii este respinsă tot mai mult de tinerii săi colegi, care se îndreaptă mai degrabă spre o abordare de tip marxist. Aceste controverse au dus la retragerea cercetătorului danez din mediul academic în 1984.

Verner Goldschmidt (1916-1982). Este cel care a ţinut primul curs de sociologia culturii în Danemarca, în 1964 la Universitatea din Copenhaga, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste. V. Goldschmidt prefera o abordare culturologică în locul celei pozitiviste care dominase gândirea sociologică în cadrul facultăţilor cu profil economic din Danemarca. Noua abordare culturologică se dorea interdisciplinară, cuprinzând elemente de sociologie, antropologie şi psihologie socială.
Verner Goldschmidt a studiat dreptul la Universitatea din Copenhaga şi apoi la Universitatea Uppsala, unde s-a refugiat în timpul ocupaţiei germane. După război, în contextul abolirii statutului de colonie, raporturile între Groenlanda şi statul suveran, Danemarca trebuiau redefinite şi adoptate noi reforme, în special în domeniul legislaţiei. În 1950 este trimis Administraţiei Coloniale a Groenlandei împreună cu doi colegi să efectueze un studiu privind normele cutumiare în acest ţinut şi să reliefeze aspectele comune dintre acestea şi aspectele legislaţiei daneze.
V. Goldschmidt arată că, în anumite părţi ale Groenlandei conflictele erau reglate prin ceea ce el numeşte „model pacifist” diferit de cel „conformist” specific societăţilor moderne. Modelul pacifist este funcţional pentru că scopul său nu este conformarea cu normele general acceptate ale societăţii şi găsirea unor soluţii care să regleze relaţiile sociale viitoare. Justiţia restitutivă ia forma problemă – soluţie în legile cutumiare ale Groenlandei.
Sarcina acestui studiu era legată în special de legile civile şi legile penale cutumiare ale Groenlandei şi în particular de modul cum erau trataţi criminalii. Paradoxal, cercetătorii au înregistrat informaţii despre conflicte între indivizi, comportamente nedorite, dar nu au înregistrat nici o persoană care să poată fi etichetată ca fiind „criminal”. Deşi categoriile de comportamente „netolerate” de societate erau aceleaşi atât în Groenlanda, cât şi în Danemarca, reacţiile faţă de acestea erau diferite.

Referinţă:
Loredana Ivan, Sociologia nordică, în Sociologie Românească, 2001, 1-4, p. 375-392

Acest articol a fost publicat în Istorie, Opinii, Social și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s