Brave New Denmark

scris în noiembrie 2007 de Philip Jones (1958-2009)

Deşteptarea mea a început odată cu relocarea mea în această mică şi rece ţară nordică. Până atunci, „am cumpărat” punctul de vedere consensual, şi cu toate că eram fost ofiţer de poliţie în Londra, am fost conştient de schimbările rapide care au loc în societate, nu mi-am dat seama că aceste schimbări au fost orchestrate şi proiectate ca opuse „evoluţiei”.
Mi-am imaginat că Danemarca ar fi mai mult decât o mică versiune a ţării mele natale. Soţia mea nu are puncte de vedere şi cultură mult diferite de ale mele, iar ţările noastre au împărtăşit o istorie comună.
La un moment dat am fost şocat să aflu cât de diferiţi erau danezii faţă de britanici. Imediat mi-am dat seama că cea mai neplăcută trăsătură caracteristică era necesitatea uzuală pe care o au danezii de a spune celorlalţi cât de minunată este Danemarca, şi cât de extraordinar este totul comparativ cu alte ţări.  Pentru orice observator ocazional, este clar că ei induc profund în eroare prin această atitudine.
Danemarca este o ţară OK, nu este nici mai bună, nici mai rea decât alte ţări. Este o ţară mică cu o populaţie de aprox. 5 mil. Până foarte recent, a fost foarte omogenă, (şi într-o mare măsură, încă este) şi oarecum izolată, aruncată departe pe marginea de sus a Europei. De fapt, dacă cineva a dorit să efectueze un „experiment social”, câteva locuri ar fi mai potrivite, sau localizate. Adăugaţi la acest adevăr că danezii sunt, prin natura lor de venerare a autorităţii, conformi şi pasivi. Uitaţi-i pe „vikingii” de odinioară. Mulţi dintre ei s-au aşezat în Marea Britanie, Nordul Franţei şi pe Volga în jos.
Am început să mă întreb despre această mândrie daneză în orice. Varietatea şi calitatea alimentelor nu este cu nimic mai bună decât în Marea Britanie. Infrastructura publică este inadecvată, şi atât de lentă. „Monopoly” este numele jocului în afaceri. Nu există niciun fel de competiţie. Numai produsele daneze sunt regula lucrurilor. Costul mare de trai este de cel puţin 2-3 ori mai mare decât în Marea Britanie, şi totuşi toată lumea m-a întrebat cu mare mândrie, dacă mă simt norocos că trăiesc în Danemarca. Apoi există foarte lăudatul sistem medical danez. Încă o dată conform danezilor „cel mai bun din lume”. Dar acesta e doar un lucru, standardele scad continuu, în timp ce costurile medicamentelor prescrise şi îngrijirea dentară, chiar şi pe partea din spate a acestui „serviciu de sănătate publică”, sunt în afara controlului.
Ca un fost ofiţer de poliţie londonez, de multe ori am fost rugat să fac prelegeri la Universitatea din Odense, în chestiuni referitoare la criminalitate etc. În următorii câţiva ani, am dat zeci de astfel de prezentări, şi am fost şocat să aflu modul în care tineri danezi au fost neinteresaţi şi conformi în acestea. Ei au fost imuni chiar şi la provocări, pe care le-am folosit în mai multe rânduri, în scopul de a obţine un răspuns, dar de obicei fără niciun rezultat. Am fost în măsură să particip la mai multe ore de clasă, în această perioadă, şi am fost îngrozit şi şocat de nivelul opiniilor marxiste/ feministe cu care sunt îndoctrinaţi tinerii. Istoria ţării lor înainte de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial nu este predată chiar deloc, doar foarte puţini danezi înţeleg trecutul ţării lor. Aproape toţi profesorii erau de sex feminin (într-un fel), iar clasele au preponderent fete. Aproape la fiecare prelegere la care am participat a fost puternic direcţionată spre „viitorul european”, şi foarte puţine nu au fost extrem de părtinitoare în această direcţie. Şi totuşi, pardoxal, „Danemarca este cea mai bună ţară din lume, cu cel mai bun sistem de învăţământ, cel mai bun sistem medical, cel mai bun sistem social, cea mai bună economie”, ad nauseum a fost, de asemenea, o temă constantă. Acesta este acelaşi mesaj transmis prin intermediul oricărui mijloc mass-media, şi danezii duc dragostea pentru drapel la un nou nivel, chiar decorarea brazilor de crăciun şi prăjiturilor la ziua de naştere cu acel banner naţional. Această contradicţie aparentă, mi-a făcut o mare confuzie la momentul respectiv, dar de acum nu. Astăzi, înţeleg.
Această acceptare / înţelegere s-a extins în societate, în general, unde plângerile împotriva sistemului de orice fel au fost foarte limitate, sau inexistente pentru a fi adevărate. Cu fiecare nouă lege, sau creşterea preţului sau majorarea taxelor inspirate de guvern, ar veni răspunsul standard „nu poţi face nimic în această privinţă” sau spus în daneză, „Sådan er Danmark”, ceea ce înseamnă literal, „aşa este în Danemarca”.
Danemarca este ţara regulilor. Aici există o regulă pentru orice. Chiar şi regulile par să aibă reguli, iar oamenii au un mod enervant de imixtiune în viaţa celuilalt, până la punctul de auto-reglementare. Una dintre cele mai mici ţări din lume are unul dintre cele mai „mari” guverne, şi „Statul” este de departe cel mai mare angajator aici, aşa că oamenii depind de el în privinţa traiului lor.
Cardul ID a fost introdus în Danemarca încă din anii ’70. Fiecare danez, sau rezident străin are aici un „număr personal” (CPR) şi, spre deosebire de „numărul de asigurare naţională” din SUA sau Marea Britanie, acesta trebuie menţionat pentru a face aproape totul. Fără el nu poţi avea cont bancar, nu poţi călători, nu poţi face afaceri de orice fel, nu poţi  face şcoală de şoferi, conduce, nu poţi face liceu sau facultate etc. etc.  Acesta este mascat sub forma unui card de asigurări de sănătate, dar are un scop mult mai cuprinzător. De asemenea, există într-o bază naţională de date înregistrată. Venirea modelului biometric va fi pur şi simplu acceptat ca o „îmbunătăţire” sau ca un progres.
Conformitatea în orice este modul de viaţă aici. Oamenii se îmbracă la fel, îşi taie părul la fel, mănâncă la fel, fac acelaşi lucru, arată la fel, spun exact aceleaşi fraze, de fapt, daneza modernă este mai mult un limbaj frazeologic mai mult decât orice altceva (Newspeak?). Le place aceeaşi mâncare (şi vor servi acelaşi fel de mâncare oaspeţilor de fiecare dată, indiferent de danezul pe care-l vizitează). O ieşire de seară la o gospodărie daneză, ar putea fi descrisă în prealabil, de la început la sfârşit.
Femeile şi fetele daneze, cu câteva excepţii, devin aproape androgine în aparenţă, şi cel mai aprig sunt feministe în opiniile, acţiunile şi manierele lor. Bărbaţii, în cea mai mare parte, sunt emasculaţi. Danezii îşi iubesc ţara, dar nu luptă pentru ea. Danezii detestă toate lucrurile străine, şi rezistă tuturor astfel de influenţe, la punctul în care magazinele lor au foarte puţine pe rafturi, şi ceea ce există este ridicol de scump, şi totuşi, ei absolut nu reuşesc să recunoască sau rezistă umbrei prefigurate a superstatului european, totuşi crezând că ar fi ceva de care ei se pot îndepărta atunci când s-au săturat.
Danezii rareori zâmbesc, sunt foarte rezervaţi, până la punctul de a fi nepoliticoşi, şi totuşi, un recent sondaj de opinie realizat pe întreg teritoriul UE le-a arătat a fi cel mai satisfăcut popor din Europa. Toate acestea mă fac să râd. Danezii mi-au spus aproape 8 ani că ei o duc atât de bine. Dar nu e aşa. Chiar deloc. Ei o duc bine precum o pasăre în colivia ei o duce bine.
Am avut sentimentul, că dacă unul a făcut prea multe comentarii nefavorabile de natură „Anti Danemarca”, atunci poate chiar rezidenţa mea ar putea fi revocată, sau aş putea intra în contact cu „autorităţile de stat”, (danezii sunt încurajaţi să se „spioneze” unul pe celălalt şi de a face acest lucru cu bucurie). Bineînţeles că un astfel de lucru nu s-a întâmplat, dar sentimentul a existat. Astfel este natura intrinsecă a societăţii daneze, care vesteşte „libera exrpimare”, ca un drept inalienabil (ca şi în cazul Desenelor lui Mohammad) şi totuşi dă-o dracului de „liberă exrpimare” a străinilor sau disidenţilor.
La sfârşitul anilor 1990, am început să înţeleg măsura în care populaţia daneză a fost complet îndoctrinată. Orice formă de critică era considerată profund jignitoare. Nimeni nu s-a plâns niciodată de ceva de natură oficială. Aproape pe toţi cei pe care i-am cunoscut, sau pe cei pe care i-am văzut vorbind la televizor, păreau să creadă că guvernul danez le-a dorit doar binele pentru ei. Că povara fiscală era necesară, era chiar un lucru bun. Vorbim de media impozitului pe profit de 50% plus TVA-ul de 25%. Acest nivel de impozitare include taxa pe maşini, case, alimente şi orice vă puteţi imagina că ar putea fi impozitat, este impozitat. Toate preţurile pentru orice lucru cresc în fiecare an la 31 ianuarie, fără greşală. Acest fapt este înţeles şi acceptat fără comentarii de majoritatea oamenilor. „Sådan er Danmark”.
Când soţia mea şi cu mine am încercat să explicăm oamenilor că, în Marea Britanie, am plătit doar o parte din povara fiscală daneză, şi am reuşit cel puţin paritatea bunăstării sociale, şi îngrijirii medicale, ei nu ar crede. Când le-am spus că alimentele în DK sunt de calitate inferioară, fără nicio varietate şi la un preţ ridicol. Ei nici nu vroiau să audă.
Am călătorit în SUA de 3 ori între 1996 şi 2001, petrecând un total de 14 săptămâni acolo, călătorind aproximativ  9.000 km. Cele trei „călătorii” au fost pietre de hotar în viaţa mea, şi au fost poveşti despre aventurile noastre, dar la întoarcerea în DK, niciun prieten danez sau membru al familiei nu au arătat niciun fel de interes în poveştile noastre. Era ca şi cum nu am fi călătorit deloc. Singurii care au fost interesaţi au fost contactele noastre „internaţionale” (nedanezii).
Acum poate aberez, dar ceea ce încerc să descriu aici este o societate ca nicăieri altundeva, chiar la standarde europene, Danemarca este diferită. Dacă n-ar fi danezii sau Danemarca, atunci ei chiar nu ar putea-o contempla.
M-am simţit total nemulţumit de ţară, şi la acel moment, chiar şi fără cunoştinţe de orice fel despre „Conspiraţia globală”, aş spune prietenilor lucruri cum ar fi; „Aceştia nu sunt oameni, sunt  „Body Snatchers”, sau „trebuie să fie ceva în apa de aici”, şi chiar „trebuie să fie în alimentele pe care le mănâncă”. Am înţeles puţin cât de aproape de adevăr am fost.
Apoi am inceput să pun piesele cap la cap, inerţia tinereţii, conformitatea cetăţenilor săi. Obedienţa „oarbă” a populaţiei. Se exprimă mulţumirea aparentă, care este în conflict evident cu purtarea mizerabilă a danezilor. Viziunea îngustă, izolată a lumii din jurul lor. Starea condiţionată de negare naţională, refuzul de a admite chiar posibilitatea ca alte locuri ar putea fi într-un fel mai bune. Şi lovitura absolută; obsesia daneză a muncii. Este singurul lucru despre care se discută. Munca este totul, iar în cazul în care unul nu munceşte, iar altul este membru al unui sindicat, care va găsi o modalitate de a se asigura că are puţin sau deloc timp liber să gândească şi să ia în considerare viaţa, şi ceea ce se întâmplă peste tot în jurul lui.
În 2003 am citit cartea senatorului Pat Buchannan „The Death Of The West” (Moartea Vestului). Această lucrare m-a pus pe calea descoperirii, şi, deşi am trecut un pic dincolo de ea, faptele şi ideile exprimate de autor au fost, în multe cazuri, extrem de relevante pentru experienţele mele în Danemarca. Dar problema este acest lucru; la pagina 77, senatorul Buchannan în partea de sus a paginii face acest citat, „statul perfect totalitarist, este acela în care toţi şefii politici puternici, şi armata lor de manageri, controlează o populaţie de sclavi, care nu trebuie să fie forţaţi pentru că ei iubesc servitutea lor „. Acest citat este din romanul lui Aldous Huxley „Brave New World” , care îi descrie pe danezi şi Danemarca, aproape la perfecţiune.
Această carte este de fapt lectură obligatorie pentru un „nivel superior” de şcolarizare. Vedeţi, asta este. Danemarca este „Brave New World”. M-am pus să citesc această carte, şi m-a înfiorat să văd toate paralele cu societatea daneză.
Ei au introdus atât de multe aici. Servilismul şi conformitatea fără gândire, indiferentă; androginitatea; purtarea total pasivă şi non agitativă. Atotcuprinzătorul stat social. Spălarea pe creier şi categorisirea studenţilor în cadrul învăţământului sau, mai degrabă, „programul statal de îndoctrinare”. Recurgerea la utilizarea Analizei „Psihiatrice” pentru orice formă de comportament „anti social”, care nu poate fi nimic mai mult decât îndrăzneala de a critica public statul, sau punerea unor întrebări incomode, sau bărbaţii tineri care se joacă în sălile de clasă. Prescrierea pastilelor „fericirii” pentru persoanele presupuse a fi deprimate sau cu alte cuvinte, cineva care începe să vadă ce este în jurul lor. Mass-media, învăţământul de stat, serviciul stării de sănătate şi toate alte căi de informare publică spun aceeaşi poveste fără încetare. Danemarca este cea mai bună ţară, danezii sunt cei mai buni la toate. Toate lucrurile daneze sunt mai bune decât cele care sunt non daneze. Danemarca a creat un popor atât de „îndobitocit”, atât de fricos, pasiv, în mod paradoxal mândru încât, evident, suferă de un complex de inferioritate adânc înrădăcinat. Arogant, dar lipsit cu desăvârşire de încrederea în sine. Spus altfel, acesta este un „loc infect”.
Aici nu este nevoie de tactici poliţieneşti foarte dure. Nici măcar de camere de supraveghere. În cazul în care guvernul spune să vă injectaţi copiii cu acest medicament sau cu ăsta, atunci danezii o vor face, deoarece guvernul le-a spus aşa. Când vine timpul să fie introduse microchipurile, statul le va spune ca este pentru binele lor şi danezii o vor face fără îndoială. Absolut fără nicio discuţie.
Joseph Goebbels a spus: „Propaganda trebuie să poată fi înţeleasă chiar şi de către membrii cei mai proşti ai societăţii. Apoi îi puteţi face pe oameni să creadă că paradisul este iad şi iadul este paradis”.
Danemarca nu este chiar „iadul”, dar este pe cale să devină. Ieri, o ştire le-a spus danezilor că motivul pentru care costul produselor alimentare a crescut atât de mult din cauza problemelor din Australia şi Nigeria. Ei bine, atunci e în regulă, nu-i aşa? Nu trebuie decât doar să acceptăm, nu e nimic ce putem face pentru asta. Statul a explicat de ce plătim acum aproape dublu faţă de ceea ce majoritatea oamenilor plătesc în restul Europei pentru produsele alimentare, electricitate, benzină, îmbrăcăminte, transport, taxe etc., etc.
Idioţii doar acceptă. Nimeni nu întreabă „Ce are Australia şi Nigeria de-a face cu o creştere de preţ de 25% din costul produselor lactate daneze, şuncă, carne, pâine şi spectrul de produse alimentare produse în Danemarca”? Li se spune că este din cauza recesiunii, sau a inflaţiei, sau alte câteva (aiurea) fenomene ciclice ale economiei. Chestiunea este că nimeni nu pune nicio întrebare. Ei sunt pur şi simplu mulţumiţi în servitudinea lor.
Recent, primul ministru danez a semnat Tratatul de Reformă al UE. Apoi, fără izbucnirea într-un acces de râs a spus poporului danez că nu trebuie să fie niciun referendum cu privire la acest „Tratat”, deoarece acesta nu afectează suveranitatea daneză. Aceasta este în mod clar o minciună „gogonată” deoarece odată ratificat, se va elimina posibilitatea Danemarcei de a decide asupra economiei proprii, a sistemului de justiţie, afaceri interne, apărare şi multe altele. Cu alte cuvinte, Danemarca nu va mai fi o naţiune, cu excepţia cazului viselor cetăţenilor care prizează Prozac. Când am încercat să explic acest lucru oamenilor de aici, ei spun lucruri de genul „Nu, prim-ministrul nostru nu ar face niciodată asta. El nu va semna niciodată un astfel de document”. Când le-am spus că deja a semnat, am obţinut doar, „Ah bine, ne putem retrage oricând mai târziu, dacă nu funcţionează”.
Dar tocmai aici este problema, ei nu o vor putea face. Pe scurt declararea rezistenţei armate, nu este stilul danez. Pentru un danez, ridicarea tonului cuiva la un nivel mai mare decât al unei şoapte este considerat afişarea furiei. „Feminazi” de aici au făcut o treabă foarte bună.
Opinia mea este că UE execută două „Teste Model” cot la cot. Primul model este cel din Marea Britanie de tip „1984” (pdf ), destinat pentru acele state membre a căror populaţie sunt mai predispuse la rezistenţă, şi al doilea model, de tip „Brave New World”, după cum s-a demonstrat aici în DK, pentru popoare mai mici, mai puţin rebele.
Probabil nu am prezentat acest subiect în mod corect, dar dacă v-am introdus în ceea ce se întâmplă aici, atunci munca mea este făcută. Danemarca este ca nicăieri în altă parte, şi danezii sunt ca nimeni altcineva, cu excepţia, poate, a suedezilor şi norvegienilor, despre care din ceea ce alţii au spus, urmează o programare similară.

Acest articol a fost publicat în Opinii și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Brave New Denmark

  1. sha zice:

    foarte interesant…nu cunosc tara, nu am vizitat-o, dar am cunostinte care au facut facultate acolo… mi-au zis ca in general e foarte plictisitor… iar de traiul scump…. asta este specific tarilor nordice, nu intra in discutie… despre dezmat si lipsa oricarui simt religios iarasi se pare ca este specific nordicilor (Finlanda , Suedia ,…. ) . Foarte interesant blogul, am devenit curioasa despre viata de acolo. succes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s