Vikingii şi Iisus

În scrierile pline de anecdote ale lui Notker  Balbulus (Gesta Caroli Magni), găsim la un moment dat un pasaj care dincolo de exagerările sale, prezintă şi unele indicii esenţiale referitoare la cum înţelegeau vikingii creştinismul […].

Notker spune anecdota cu scopul de a arăta cât de puţin îi interesa pe vikingi însemnătatea sfintelor taine şi că de fapt adoptarea creştinismului avea nişte scopuri cât se poate de pragmatice. Fenomenul botezării în masă a vikingilor, periodic, se datora în primul rând faptului că prin creştinare erau facilitate legăturile politice dintre scandinavi şi lumea occidentală. O problemă foarte delicată însă este aceea care ţine de adaptarea mentală la noua ideologie religioasă. Ce ştiau vikingii despre creştinism? Ce credeau despre el şi cum l-au legat de tradiţiile lor strămoşeşti? Din păcate nu avem decât nişte informaţii fragmentare pentru secolele IX-X, majoritatea din poezia scaldică şi inscripţiile runice.

Oficial vorbind, creştinismul adoptat în mod oficial de lideri precum Harald Blåtand sau Volodimer cel Mare în a doua jumătate a secolului al IX-lea, a suferit o fază incipientă, de preconvertire, în care sâmburii credinţei noi ajungeau printre indivizii de rând. Marile catedrale, mănăstirile şi bogăţiile de aici cu siguranţă că au atras atenţia nordicilor asupra ei. Cele mai timpurii informaţii despre botezul nordicilor ne duce chiar în timpul lui Charlemagne, a cărui expansiune l-a pus faţă în faţă cu căpeteniile din sudul Danemarcei (Hedeby). Nu au existat doar confruntări, ci şi schimb de emisari.

Una dintre metodele folosite de Carol cel Mare pentru a profita de pe urma conflictelor dintre lideri danezi a fost trimiterea de misionari pentru a răspândi creştinismul. O încercare cu succese limitate, ce-i drept. Pentru anul 807 însă, anonimul Poeta Saxo ne povesteşte că un anume lider pe nume Halfsdan vine la împărat cu o suită de danezi, cerând botezul. Iar 20 de ani mai târziu, regele Harald Klak este botezat cu toată familia şi alaiul de războinici la curtea lui Ludovic cel Pios, un act de necesitate politică pentru a câştiga aliaţi în luptele de acasă.

[…] Prelaţii creştini erau conştienţi că vikingii nu ţineau cont de normele şi tradiţiile creştine. Unul din scopurile pentru care episcopul Ansgar a plecat cu Harald Klak în Danemarca a fost pentru a se asigura că nordicii nu revin la vechile lor obiceiuri. Biserica ştia că trebuie să aplice anumite metode pentru a-i acomoda pe nou-convertiţi. Una dintre acestea, sancţionată încă din secolul al VI-lea de către papa Grigore cel Mare, era nu numai interzicerea tradiţiilor păgâne, dar şi înlocuirea lor cu cele creştine şi impregnarea lor cu sensuri creştine. Cei care îi instruiau pe păgâni se pare că se limitau la a propovădui noţiunile esenţiale, şi acelea mult simplificate. Pentru Rimbert, convertitul ideal este cel care se încrede în Dumnezeul unic, iar acesta este Iisus. Trinitatea creştină a fost probabil asociată unui soi de politeism, la fel şi îngerii sau sfinţii ar fi fost asociaţi zeităţilor din panteonul nordic.

Ideea unicităţii dumnezeului creştin şi al echivalenţei sale cu Iisus era aproape regulă în perioada convertirii. Invocaţiile de pe pietrele runice nu pomenesc nimic despre calitatea sa de fiu al lui Dumnezeu, iar sinonimia dintre Iisus şi Dumnezeu se reflectă şi în folosirea formulei de “mama lui Dumnezeu”. Şi scalzii de peste două secole păstrează echivalenţa, atribuindu-i lui Iisus mai multe metafore: ‘prinţul muritorilor’, ‘regele soarelui’, etc. Dumnezeu-tatăl este o prezenţă aproape necunoscută, exceptând poemul Lausavisur, unde există distincţia. Iisus rămâne dominant în statutul său de zeitate supremă mult timp după epoca convertirii.

Dar imaginea pe care o au nordicii despre Iisus se pare că ar fi una departe de cea comună în cercurile creştine occidentale. Atât pe pietrele runice, cât şi poemele scaldice îl prezintă ca pe un conducător puternic şi măreţ. Cele mai vechi reprezentări ale sale, ca de exemplu cea de la Jelling, îl înfăţişează într-o postură glorioasă, triumfătoare. Ideea unui Christ suferind era aproape absurdă pentru vikingi, deşi au avut destule ocazii să vadă crucifixuri cu răstignirea sa. Mai mult, valori precum caritatea şi umilinţa erau cu totul străine mentalităţii vikinge. Iisus este în primul şi în primul rând un lider (konung) puternic, a cărui autoritate se extinde asupra lumilor terestre şi cereşti […].

Iisus este aşadar înzestrat cu funcţiile şi calităţile unui veritabil konung al epocii vikinge. Este apărătorul teritoriilor şi oamenilor (vörðr), atât în sens spiritual cât şi fizic. Liderii vikingi încep şi ei să se compare cu el, cum este cazul lui Knut cel Mare. Apoi, în calitate de rege, el posedă gipta (soartă bună, noroc), pe care o poate transmite altor persoane. Un scald atribuia victoriile regelui Svein din 1014 acestei sorţi favorabile pe care i-a oferit-o prinţul cerului. Imaginea de războinic cuceritor este atestată de surse dinaintea convertirii, dar alte funcţii ale sale apar mai târziu, prin secolul al XI-lea.

[…] Credinţele religioase erau mixte şi flexibile în secolul al IX-lea, după cum ne demonstrează şi anumite artefacte, medalioane sau monede, care prezintă atât simbolul lui Thor, ciocanul, cât şi pe cel al lui Iisus, crucea. Mai mult, runele care se citesc Guð pot face referire şi al unul, şi la altul. În zona estică s-au descoperit şi alte obiecte interesante, printre care un pandantiv cu simboluri rurikide, pe care este reprezentat ciocanul lui Thor, dar cu mânerul în formă de cruce (atribuit probabil regelui Volodimer, care a oficializat creştinismul la populaţia Rus în 988). Chiar şi elita deja creştină tot nu renunţa la simbolurile păgâne […].

Referinţe:
Helle, K., The Cambridge History of Scandinavia, Cambridge, 2003;
Wood, I., ‘Christians and Pagans in Ninth Century Scandinavia’, The Christianization of Scandinavia: Report of a Symposium held at Kungälv, Sweden, 4–9 August 1985, Alingsås, 1987;
Melnikova, E., ”How Christian Were the Vikings”, Ruthenica Suppl. 4, 2011;
Nilsson, B., Kontinuitet i kult och tro från vikingatid till medeltid, Uppsala, 1992;

De la Historia.ro

Acest articol a fost publicat în Istorie, Religie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s