Danezii se trag din daci

Conform unei teorii istorice, care a existat în Evul Mediu şi care i-a fost atribuită împăratului Carol cel Mare, şi mai târziu umanistului renascentist Enea Silvio Piccolomini   care va fi Papa Pius II, ca şi istoricului român Dimitrie Cantemir, danezii se trag din daci – mai precis din dacii care s-au refugiat în aceste teritorii ale Europei din cauza invaziilor romane.
Împinşi de marea năvălire a hunilor, goţii din Europa de răsărit au ajuns până în Scandinavia. În Evul Mediu se spunea că strămoşii danezilor s-au numit iniţial daci şi că au venit în zona Mării Baltice de la Marea Neagră.
Carolus Lundus (Karl Lund) de la universitatea din Upsala remarca, în secolul al XVII-lea (1687), asemănări între credinţele religioase vikinge şi cele geto-dacice; ambele popoare adorau ca zeu principal pe Zalmoxis , în lucrarea de referinţă „Zamolxis primus Getarum legislator“.
Regii danezi, până doar acum câteva sute de ani, se auto-intitulau „reges daciae”, păstrând astfel memoria ancestrală a originii lor. La 1275, este menţionat un rege danez numit Petrus de Dacia , aflat în fruntea unui… „Colegiu al Daciei”!

O baladă normandă afirmă ca normanzii (danezii, stabiliţi în  nord-vestul Franţei) îşi au originea la „mult marele fluviu Dunăre…numiţi Dani, care erau anticii Daci…”
Ou de Danube un flum mult grant,daci1
K’Ester claiment, cler e luisant,
Ki le regnes vait devisant,
A cele part torne en corant
Furent cil apele Dani,
Ki esteient ancieis Daci…

Unde Dunărea, un fluviu mult grandios
Care este ?, clar şi luminos,
Care domina ?…?….
La acea parte întoarce alergând
Fură deci numiţi Danezi,
Care erau anticii Daci…

Danezii se mândreau în cronicile lor că se trag din daci. Ba, în Evul Mediu, se numeau chiar daci, care erau cunoscuţi cu numele de dacianini de către ruşi. H.C. Andersen povestitorul , trecând în anul 1841 prin ţara noastră, notează că totul pe aici are un caracter danez. Ce-l făcea pe Bolliac să asemene „Pescer’a cu olele pre muntele Lespedei cu dolmenulu danesu şi cerculu de pietre sepulchrale?” Nu ne-am mira la o legătură strânsă reluată astăzi: Mircea Eliade în „De la Zalmoxis la Gengis-Han,” Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980, pag. masageti83-84 afirmă că: „La începutul Evului Mediu, termenii de Gothia şi Geţia se aplicau Danemarcei şi peninsulei Iuthlanda şi pe hărţile medievale, Danemarca era numită Dacia sau Gothia, căci în Evul Mediu daci era sinonim cu dani.” Adam de Bremen amestecă goţi, geţi, danezi şi-i numeşte pe toţi hiperboreeni. Apoi citează pe Guillaume de Jumieges (sec.XI), care spunea că Dacia (adică Danemarca) era locuită de goţi, care aveau mulţi regi înzestraţi din abundenţă cu ştiinţa admirabilelor filosofii, mai ales Zeuta şi Dichineus, şi la fel Zalmoxis. E vorba de vreo tradiţie, intuiţie a unui trecut de o valoare care a depăşit timpurile? Dar, nesuferind de o amnezie a spiritului strămoşesc, noi ne situăm pe poziţia vechimii arhaice.

Discuţie pe această temă la forum Softpedia

Acest articol a fost publicat în Istorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Danezii se trag din daci

  1. Există şi dovezi mai puţin transparente că papalitatea a interzis o vreme orice fel de referiri la „Dacia“ şi „daci“, iar prin ţările scandinave ar mai exista reprezentanţi ai unui grup etnic care practică o anumită mitologie dacică, atât de prezentă, chiar obsedantă, în gândirea şi opera lui Eminescu.
    Gen. brig. (r.) Aurel Rogojan

    Despre Boetius din Dacia de Titus Filipaş.

  2. Leo zice:

    Fantastic! La asta chiar nu ma asteptam.

  3. hangeonos zice:

    facebook.com/notes/lucian-iosif-cue%C5%9Fdean/partea-1-10graiul-rom%C3%A2nesc-al-massa-ge%C5%A3ilor/710372079016354

  4. Leonte Costel zice:

    Populatia suediei sunt daci mai autentici

  5. Pingback: Danezii, descendentii geto-dacilor - » Portalul Romanilor de Pretutindeni

  6. Timon zice:

    Daca ne intoarcem la Cosbuc ne spune cine sunt dusmanii cei mai mari ai Dacilor in poezia Decebal catre popor.Evident ca pana la acea vreme cineva avea interes ca poporul Dac sa n u fie cunoscut sau recunoscut de intreaga lume din acele timpuri.Iata de ce erau implicati pana si Papii lor in aceste conflicte.Arhivele de la Vatican ascund foarte multe date cu referire la Daci si daca ne gandim ca Dacia a fost ocupata pana la Sarmisegetusa cum se face atunci ca langa nistru la aproape 600 de km .se vorbea la fel???Interesul celor care aveau sa devina un grandios imperiu au fost mari si cred ca inca mai sunt .Sar putea sa ne trezim ca si ei Romanii sunt tot Daci.

  7. anonimus zice:

    Dacii sunt o componenta a tuturor popoarelor in Europa. Hai sa incep cu rusii si ucrainenii.In Polonia sunt Voloii sau Goloii. Danezii au documente istorice care certifica acest lucru.La unguri daca ar recunoaste acest fapt ar simplifica mult problemele romano-maghiare. La bulgari la sarbi si pana jos la marea adriatica la fel .Daca ii adaugam pe normanzi,la nemti zona Leipzig,la spanioli bascii si la belgieni valonii sau wels la englzi.Peste tot in europanumai semintii de daci.Biblioteca Vaticanului daca ar face publice anumite manuscripte s-ar schimba toata istoria europei. Precis unii vor lua in deradere aceste randuri dar daca ati calatorit prin Europa o sa simtiti acest fenomen istoric antic care au fost dacii.

Lasă un comentariu