Literatură și călătorii

Articol scris de Iulia Micu Simuț

Iată-l aici pe autorul romantic cunoscut nouă din povestirile copilăriei într⁠-⁠o ipostază mai puțin obișnuită, aceea de călător pornit într⁠-⁠un periplu de nouă luni prin Europa Centrală și Orientală. În 1840 Andersen avea 34 de ani și era deja cunoscut în epocă. Cu toate acestea, volumul, construit ca un fel de gestație simbolică, îl înfățișează trecând spre o altă ipostază a sinelui. Îl vedem călătorind, evoluând, transformându⁠-⁠se. Relatările fascinează prin pitorescul descrierilor, dar și prin impresionanta interacțiune între mentalitatea austeră a nordicului venit din Copenhaga și temperaturile înalte după care decurge viața Europei Orientale. De altfel, publicându-și însemnările în 1842, Andersen decide să le împartă în două volume care să reflecte și mai bine această ruptură dintre lumi: întâi Europa Apuseană: Germania și Italia, apoi Grecia, Orientul și țările dunărene.

Stilul inconfundabil, cu aflux de metafore și infuzat de tonuri dramatice, melancolice, al autorului Fetiței cu chibrituri nu se dezminte nici de acestă dată, chiar dacă acum se află în slujba unei priviri atente la peisaj, la obiceiuri, la atitudini, pe care le descrie cu sensibilitate și erudiție. Cei nostalgici după povestirile lui Andersen pot găsi și aici istorii pline de substanță cum ar fi povestea Porcului de metal sau o altă poveste intitulată Cizmele mele (care⁠-⁠l anticipează pe Beckett în Sfârșit de partidă). Cei ancorați în contemporaneitate și marcați de turnura vremurilor se pot consola citind paginile despre intrarea în carantină, șapte zile, în drum spre Orșova „însoțiți de soldați, pentru bună rânduială”, procedură la care toți călătorii erau supuși obligatoriu datorită epidemiei de ciumă care făcea ravagii în Alexandria și amenința Orientul. „A sta în carantină, notează Andersen resemnat, înseamnă să exersezi vegetarea. La drept vorbind, toți ne aflăm în carantină pe această lume, până ni se îngăduie să facem marea călătorie la cer”. Amatorii de imagologie pot căuta în ce fel se reflectă în aceste pagini teritoriul românesc văzut de la bordul vaporului austriac pornit de la Constantinopol pe Marea Neagră, „ternă, lipsită de strălucire, asemeni plumbului”, în susul Dunării către Viena prin Dobrogea, Constanța, Zimnicea, Galați, Cernavodă, Orșova. Iar specialiștii în comparatism se pot amuza speculând pe tema unor asemănări între descrierile peisajului valah făcute de Andersen și cele din romanul gotic Dracula, constatând că s⁠-⁠ar putea ca aceste fragmente de jurnal să nu⁠-⁠i fi fost chiar atât de străine lui Bram Stoker, cu atât mai mult cu cât ele fuseseră tipărite cu mai bine de o jumătate de veac înainte de elaborarea și apariția romanului despre contele transilvan, în 1897. E foarte posibil ca autorul irlandez să fi cunoscut și chiar să se fi inspirat din episodul călătoriei pe Dunăre relatat de Andersen, la fel cum citise, probabil, și celebrul basm al acestuia, Crăiasa zăpezii. Asupra congruențelor dialogului intertextual vom insista, însă, cu altă ocazie.

H.C. Andersen, Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Germania, Italia, Grecia, Orient și țările dunărene 1840- 1841, Ediție integrală, Traducere din daneză și note de Grete Tartler [fost Ambasador al României la Copenhaga (nota mea)] și Ana⁠-⁠Stanca Tabarasi⁠-⁠Hoffmann, Prefață de Grete Tartler, Humanitas, București, 2021.

Alte articole scrise de Iulia Micu Simuț

Cucerirea insulei Rügen de către danezi în Gesta Danorum

Creștinarea populațiilor din regiunea Mării Baltice a avut loc între secolele XII-XIV. În urma unor campanii militare organizate de puterea seculară și deseori aprobate de papalitate, în acest interval au fost convertiți venzii, livonienii, estonienii, finlandezii, semigalii, prusacii și lituanienii. 

Începând cu secolul al VII-lea, germanii au folosit exonimul Wenden (la scandinavi Wender; latină Wendi) pentru a face referire la populațiile vorbitoare de limbi slave într-un teritoriu vast, mărginit la nord de regiunea Holstein, și la sud de Carinthia. În sens geografic, ei pot fi localizați la frontiera de est a Imperiului Carolingian. Din punct de vedere cultural, social și politic, slavii baltici păstrează trăsături oarecum diferite față de cei balcanici și cei din estul Europei. 

De aici

Cronicarul german Adam din Bremen, care a trăit în secolul al XI-lea, a menționat următoarele triburi ale venzilor: obotriții sau reregii (între golful Wismar și lacul Schweriner, în Mecklenburg), liuticii sau wilzii (între râurile Warnow și Mildenitz), wagrii (Wagria, Holstein), sorbii sau sorabii (Lusacia), polabii (între Trave și Elba, lângă Ratzeburg), warnabii (pe Warnow), circipanii (între Recknitz și Peene), redarii (la sud de lacul Tollensesee; Demmin și Mecklenburg), kessinii (pe Warnow, lângă Rostock), hevellii sau stodoranii (pe Havel, în districtul Havelland), ranii sau rugianii (insula Rügen), leubuzzii (pe Oder) și pomeranii (între Oder și Vistula).

Cruciada împotriva venzilor din 1147 marchează începutul seriei „războaielor sfinte” purtate împotriva populațiilor păgâne din regiunea Mării Baltice. La aceste războaie au luat parte germanii, danezii și polonezii. Prin bula papală Divina dispensatione, emisă la 13 aprilie 1147, papa Eugeniu al III-lea (1145-1153) a aprobat planul de cruciadă prezentat de Bernard de Clairvaux în Frankfurt în fața audienței saxone. Dacă pentru nobilimea saxonă interesul unei cruciade s-a rezumat la primirea unui tribut de la prinții venzilor, pentru danezi a fost momentul potrivit să-i „pedepsească” pe ranii care organizau raiduri în teritoriul danez. În cazul Poloniei, miza politică a avut ca obiectiv intimidarea vecinilor prusaci, păgâni la acea vreme, și extinderea dominației spre vest, în Pomerania aflată sub influența politică germană.

În 1168, danezii, conduși militar de regele Valdemar I și spiritual de Absalon (pe atunci episcop de Roskilde), au debarcat în Rügen, capturând fortăreața Arkona. În urma acestei campanii, au fost distruse toate templele păgâne ale ranilor, iar o parte din populația locală a fost jefuită și înrobită. Prinții ranilor au devenit tributari ai lui Valdemar, iar insula Rügen a fost atașată diecezei de Roskilde. Mai târziu, danezii au creat Principatul de Rügen, care a rezistat până în 1325 și care a fost guvernat de o dinastie de prinți locali, vasali regelui danez (Casa de Wizlaw).

Cea mai relevantă sursă unde este menționată în detaliu cucerirea insulei Rügen este Gesta Danorum și aparține istoricului danez Saxo Grammaticus (1150-1220). Lucrarea a fost redactată în limba latină la începutul secolului al XIII-lea la inițiativa arhiepiscopului de Lund, Absalon (1178-1201). În lucrare, autorul laudă participarea Danemarcei în campaniile împotriva ranilor, alături de Sfântul Imperiu Roman. Personajele principale sunt regele danez Valdemar I (1157-1182) și sfătuitorul său, Absalon, pe care autorul îi glorifică datorită victoriei împotriva păgânilor. Un admirator al literaturii Antichităţii greco-romane, Saxo Grammaticus își manifestă deopotrivă interesul față de creștinarea ranilor și regenerarea politică a Danemarcei. În opinia sa, această regenerare este posibilă numai prin intermediul convertirii păgânilor. Succesul este pus pe seama voinței divine. Spre deosebire de atitudinea critică a cronicarului Helmold din Bosau față de saxoni, Saxo Grammaticus justifică acțiunile lui Valdemar și Absalon printr-o misiune divină.

Tot Saxo Grammaticus este cel care ne oferă informații despre păgânismul ranilor și templul de la Arkona, închinat zeului Svantevit. La origine, cultul zeului este unul creștin. În prima jumătate a secolului al IX-lea, ranii au fost convertiți de călugării saxoni ai mănăstirii benedictine din Corvey, al cărei hram a fost Sf. Vitus. Ulterior, ranii au devenit apostați, venerându-l pe Sf. Vitus ca pe un zeu. Oricum, cultul zeului trebuie să fi fost suficient de „creștin”, atâta vreme cât regele danez Sweyn al III-lea (1146-1157), predecesorul lui Valdemar I, a oferit un potir Marelui Preot al templului din Arkona, care găzduia statuia zeului Svantevit.

Pentru a-și redacta lucrarea, Saxo a folosit ca surse tradițiile populare, cântecele și relatările lui Absalon. Pe lângă lupta crâncenă dintre danezi și rani, sunt descrise și divinități precum Suantovitus (Svantevit), Rugiaevithus (Rujevit), Porevithum (Porevit) sau Porenutius (Porenut). În discursul autorului putem evidenția concepțiile lumii greco-romane față de barbari. După apariția creștinismului, aceste concepții față de societățile barbare au cunoscut o dimensiune religioasă. În acest caz, barbarii au fost păgânii situați în afara lumii creștine, moștenitoare a civilizației romane. Pentru Saxo, ranii au fost barbarii pe care danezii s-au văzut nevoiți să-i integreze în civilizație, prin intermediul creștinismului.

În ceea ce privește stilul literar al autorului danez, acesta conține influențe ale unor autori de limbă latină precum Valerius Maximus (sec. I d.Hr.) sau Martianus Capella (sec. V d.Hr.), reprezentanți ai „vârstei de argint”. Clasicismul latin coincide cu perioada Principatului, când, potrivit consensului istoricilor şi criticilor literari, se atinge apogeul valorii literare, estetice. Dacă epoca Principatului este calificată drept o „vârstă de aur” a literaturii latine, perioada care îi urmează a fost desemnată multă vreme ca fiind „vârsta de argint”, ceea ce indică o diminuare valorică (decadenţă, degenerescenţă). Perioada imperială, care se prelungeşte, de altfel, până la sfârşitul Antichităţii, comportă mai multe etape și de accea este firesc ca regresul şi redresarea să alterneze. Influențat de aceste idei, Saxo a considerat că societatea daneză trebuie redresată prin intermediul divinității. Pentru a evolua spiritual și material, danezii au fost nevoiți să-i convertească pe rani, îndeplinind astfel dorința divinității.

Lui Saxo nu îi este străină nici scolastica medievală, care pune accent pe importanța harului divin în procesul îndreptării păcătosului. Gândirea neoplatonică din scrierile lui Augustin a influența mișcarea canonicilor regulari, armonizându-se cu scolastica medievală, care a utilizat formula aristotelică a relației dintre materie (apa Botezului) și formă (formula Botezului), pe teoria lui Augustin. Mai exact, prin intermediul sacramentului Botezului, necredinciosul primește harul divin și astfel poate obține mântuirea. Pentru a fi cu putință ca sufletul necredinciosului să primeasca harul divin, este necesar ca diavolul să fie alungat din trupul păgânului. După înfrângerea fizică a diavolului, spiritul necredinciosului trebuie să primească harul divin prin sacramentul Botezului. Această judecată este importantă, deoarece, pe baza ei, ideea necesității unui „război sfânt” a pătruns în mentalul colectiv al pelerinilor care „au luat crucea”.

Saxo consideră că implicarea poporului danez în războiul cu venzii a avut loc din două motive juste. Primul este răzbunarea raidurilor organizate de rani pe coastele daneze. În urma acestor raiduri, populația locală a fost jefuită și ucisă, iar atacatorii s-au îmbogățit. Cel de-al doilea motiv a fost dorința de extindere a Danemarcei și controlul asupra zonei de sud a Mării Baltice. Expansiunea daneză a cunoscut apogeul abia în secolul următor, când competiția dintre saxoni și danezi pentru stăpânirea teritoriului dintre Elba și Vistula a fost câștigată de cei din urmă. Mai târziu, Danemarca a devenit o putere dominantă în vestul Mării Baltice, ocupând în 1201 orașul Lübeck. Un an mai târziu, noul rege danez Valdemar al II-lea (1201-1241) l-a recunoscut ca lord protector pe viitorul împărat al Sfântului Imperiu Roman, Frederic al II-lea. Ca răsplată, în 1214 Frederic l-a recunoscut drept „rege al danezilor și al slavilor”, stăpânind întreg teritoriul cuprins între Elba și Vistula.

Lucrarea cuprinde șaisprezece cărți. În primele opt cărți, Saxo ne oferă informații despre etnogeneza poporului danez. De asemenea sunt menționați și primii regi, strămoșii legendari ai acestora și păgânismul scandinav. Autorul mai prezintă și câteva date despre introducerea creștinismului în Danemarca. Informații esențiale despre consolidarea creștinismului în regatul danez, fondarea primelor arhidieceze și politica externă a regilor întâlnim în cărțile IX-XVI. În cărțile XIV-XVI, Saxo ne oferă informații despre campania din Rügen, subliniind distrugerea cetății Arkona și a idolilor și forțarea ranilor să primească Botezul creștin. Saxo ne oferă și o descriere unică a templului din Arkona, închinat zeului Svantevit. Cucerirea de către danezi a unor teritorii din nordul râului Elba în anul 1208 nu este menționată la finalul lucrării, în ordine cronologică, ci în prefață.

Manuscrisul original al lucrării lui Saxo s-a pierdut, supraviețuind câteva fragmente de la Angers (1200), Lassen (1275), Kall-Rasmussen (1275) și Plesner (1275). Cel mai consistent fragment este cel de la Angers, despre care se consideră că a fost scris de însuși autorul danez. Celelalte fragmente sunt copii realizate ulterior și se află momentan la Biblioteca Regală din Copenhaga (Det Kongelige Bibliotek). Textul lui Saxo a supraviețuit într-un rezumat (Compendium Saxonis) din lucrarea Chronica Jutensis, redactată în 1342. Numele cronicii atribuite lui Saxo – Gesta Danorum – este menționat pentru prima oară în Compendium Saxonis, necunoscându-se titlul original al lucrării.

Prima ediție în limba latină îi aparține lui Christiern Pedersen și a fost publicată în 1514 la Paris de către Jodocus Badius (Danorum Regum heroumque Historiae). Alte ediții în latină au fost realizate în anii ce au urmat : Johannes Oporinus (1534), Philip Lonicer (1576), Stephan Hansen Stephanius (1645), Christian Adolph Klotz (1771), Peter Erasmus Müller (1839), Alfred Holder (1886), Jørgen Olrik și Hans Ræder (1931) și Karsten Friis-Jensen (2005). Prima ediție în limba daneză a fost realizată în 1540 de Christiern Pedersen. În 1555, Jon Tursons a realizat o altă ediție în daneză. Din păcate, ambele au fost pierdute. Cea mai veche ediție în daneză care s-a păstrat datează din 1575 și aparține preotului Anders Sørensen Vedel (Den Danske Krønicke). Prima traducere în limba engleză a fost realizată de Oliver Elton în 1894. În germană, Gesta Danorum a fost tradusă și publicată pentru prima dată în anul 1900 de către Hermann Jantzen.

Baloanele româneşti ICT3 şi ICT6 au trecut prin Danemarca

Update 03 iunie 2021: Balonul românesc nr. 6 (ICT6) a trecut cu viteză foarte mică (0-15 km/h), la 13,3 km altitudine, deasupra nordului Danemarcei, prin Ålborg (aici a stat cam 2 zile), venind din Suedia, prin Strâmtoarea Kattegat, iar apoi a luat-o înapoi cu direcţia, Suedia, România. Este al doilea ocol în jurul Pământului al acestui balon, care poate fi recepţionat prin radio în WSPR, în banda de 20 m pentru a determina poziţia (telemetria), la minutul 02, 12, 22, 32, 42, 52 al fiecărei ore, dar pe timp de zi – soarele să fie cu minim 17 grade deasupra orizontului (funcţionează cu panouri solare pentru energie).
În primul tur a ajuns la 350 km de Polul Nord.



Traseul complet pot fi văzut pe hartă la yo3ict.uus.ro.
Proprietarul baloanelor este Eduard Voiculescu

Update 19 noiembrie 2019: Zborurile de lungă durată vor fi întotdeauna o provocare. Este finalul zborului ICT3. Lansat pe 25 iulie 2019, a zburat 116 zile, înconjurând globul de 7 ori şi jumătate. Ce călătorie uimitoare! O realizare excepţională!!
ICT3 nu a mai emis radio wspr pe 20 m de la ora 2.22 GMT, fiind în Pacific, deasupra insulelor Hawaii (Lanai City).

Update 2 octombrie 2019: La finalul celui de-al patrulea tur în jurul lumii, balonul ICT3 a trecut din nou prin Danemarca, în noaptea 1/2 octombrie 2019, cu o viteză de 120 km/h, la o altitudine de 11.700 m (traseul galben).

Turul 2 al ICT3 prin Danemarca (albastru), turul 4 (galben)

La finalul celui de-al doilea tur în jurul lumii balonul românesc de mare altitudine (HAB) denumit YO3ICT a făcut o vizită destul de scurtă Danemarcei (mai puţin de 2 ore). A intrat prin sud (pe la ora 13.00 – 05 sept. 2019), venind din Hamburg, Lübeck, apoi a urmat destul de aproape linia feriboat-ului care ajunge la Rødbyhavn. A traversat Insula Lolland, apoi Falster, a traversat rapid estul Insulei Sjaeland, după care în apropiere de Copenhaga a traversat Podul Øresund şi a ieşit din Danemarca prin Insula Saltholm.

Balonul a zburat cu 125 km/h, la o altitudine de 11.600 m, fiind un curent puternic la această altitudine. Traseul integral al balonului poate fi urmărit aici.

Traseul balonului ICT3 prin Danemarca (tura a doua).

Cei pasionaţi pot consulta un articol despre construcţia emiţătorului radio şi a schemei de funcţionare, aici. Pentru detalii suplimentare, un forum de discuţii pe această temă se află aici.

Danemarca este cea mai bună ţară din lume

Sunt o profesoară din Danemarca care câştigă aproximativ 61.000 $/an. Avem şcolarizare gratuită. Nu trebuie să plăteşti pentru doctor sau spital, chiar şi studenţii sunt plătiţi să înveţe. Totul este extraordinar…, nu-i aşa? Oricum, am uitat să menţionez că nimic nu este gratis… Cel mai mic impozit pe venit, în Danemarca, este de 40%.

De asemenea, plătim TVA de 25%, iar mai presus de atât guvernul aplică multiple alte taxe. Galonul de benzină este aproximativ 10$. Taxa pe maşină este de 180%, ceea ce înseamnă că o maşină vândută în Statele Unite (Honda Accord) cu 20.000$, se vinde în Danemarca cu 40.000$.

Danemarca este ce mai taxată naţiune din lume – 80% din fiecare dolar câştigat. Danezii au cea mai mare datorie personală din lume. Puţini îşi pot permite o casă sau o maşină. Cine câştigă mai mult de 80.000$ pe an plăteşte un impozit de 68%. Aceasta înseamnă că oamenii cu venituri ridicate au găsit metode să evite taxarea sau să părăsească ţara, luând companiile cu ei.

Rata sinuciderilor în Danemarca, în ultimii 50 de ani are o medie de 20,8 la 100.000 locuitori, cu cea mai mare rată de 32. Rata sinuciderilor în S.U.A. are o medie de 11,1 în ultimii 50 de ani, şi nu a depăşit 12,7. Mai mult de 11% dintre danezii adulţi – presupunând că sunt cei mai fericiţi din lume – sunt pe antidepresive. Oricine doreşte visul american. În economia neo-comunistă daneză nimeni nu are sau realizează ceva.

Hygge

Presupun că aţi auzit de hygge , dar fac pariu că vi s-a spus că este un lucru bun. Acest hygge (video) este un fel de „să stai pe canapea în Noiembrie cu lumina dată la minim, sau un film bun cu pop-corn sau cu iubita sub plapumă“. Mă tem că aţi fost minţiţi.
 Nu este absolut nimic plăcut referitor la hygge, cu excepţia faptului de a-ţi păstra resursele la nivelul de supravieţuire sau să te bucuri de starea în care nu există tentaţii exterioare. Cu toate acestea, hygge nu este numai o stare de spirit prin care danezii evadează din cotidian pentru a-şi încărca bateriile; este mama tututor părţilor negative ale Danemarcei. De aceea, pentru a înţelege caracterul danez, acest fenomen trebuie disecat în profunzime.
În aproape toate limbile există un cuvânt care să însemne ceva aproximativ cu aspectele originale ale conceptului de hygge: în engleză – cosiness , în germană – Gemütlichkeit , în franceză – douillet , iar în română – 1. confort, comoditate ; 2. intimitate, atmosferă plăcută . Toate descriu un anumit sentiment de fericire individuală sau în grup, care derivă din sentimentul de securitate şi protejat de circumstanţe sau oameni ce ar putea să facă rău, dar nici unul nu se apropie de ceea ce înseamnă cu adevărat hygge.
Cuvântul a fost adoptat din norvegiană, dar ca şi toate celelalte aspecte ale vieţii, toate nuanţele interesante ale conceptului care se dezvoltă în cultura norvegiană au fost erodate de brutalitatea daneză generalizată.
Hygge în Danemarca este condiţia de absenţă completă a tot ceea ce nu cunoaştem, a tot ceea ce nu am mai văzut înainte, deoarece lucrurile noi au o posibilitate mai mare să instituie pericolul. Aceasta se poate dovedi prin modul de folosire a antonimului uhygge , care înseamnă groaznic în daneză. Se foloseşte pentru a caracteriza filmele de groază sau perspectiva războiului.
Filosofia pervertită de viaţă a ceea ce a devenit hygge oferă o serie de paradoxuri în cultura daneză pe care nu încercaţi să le înţelegeţi deoarece aceasta ar însemna că sunteţi infectaţi de hygge iar această stare este cunoscută a fi incurabilă.

1. Egalitatea
La suprafaţă societatea daneză arată ca un flux de justeţe şi echitate care circulă prin venele sale. Nimeni nu este homeless, nimeni nu este putred de bogat, distribuţia bogăţiei prin taxele mari este acceptată de toţi cu zâmbetul pe buze, filosofia locului de muncă este dominată de consens, nu de şefi tiranici.
Dacă se sapă mai adânc, imediat iese la suprafaţă adevărul uhyggelige : 5.000 de oameni nu au adăpost. Există 10 familii bogate care însumează o avere de 320 mld. DKK, ceea ce echivalează cu 20% din PIB. Numărul de psihopaţi (bolnavi mental) din poziţiile de conducere este de 4 ori mai mare decât în societatea luată ca întreg. Numărul despăgubirilor plătite de companiile de asigurare pentru pagubele personale provocate de manageri incompetenţi a crescut cu 50% în ultimii 3 ani.
Dacă prezinţi aceste cifre danezilor, ei vor pune la îndoială validitatea statisticilor sau vor crede cu certitudine că este mai rău în alte ţări. De ce? Pentru că acceptarea adevărului ar însemna că trebuie făcută o schimbare, iar schimbările compromit conceptul hygge.

2. Toleranţa
La prima vedere danezii par toleranţi. Îşi vor spune că ei cred că fiecare are dreptul de a practica religia aşa cum vor. Homosexualii se pot săruta sau ţine de mână pe stradă, la vedere, chiar se pot căsători dacă vor. Fiecare are dreptul să-şi manifeste slăbiciunile pentru a aduce o pată de culoare în cartier.
Adevărul este acesta: La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70 au venit în Danemarca un mare număr de musulmani. Au trebuit să treacă 30 de ani ca să li se permită să fie îngropaţi în afara cimitirelor creştine. Nu a fost permisă construcţia nici măcar a unui singur minaret, majoritatea moscheelor fiind pivniţe reconstruite sau apartamente. Guvernul a promis 100.000 DKK pentru orice cetăţean danez de altă origine care părăseşte ţara definitiv.
Homosexualii se pot căsători chiar şi în biserică, nu numai civil. Un fotbalist a publicat o carte în care spunea că îi urăşte pe homosexuali, că sunt cu adevărat dezgustători şi că îi admiră pe Hell’s Angels pentru pentru a nu pune la îndoială masculinitatea lor. Aceasta a făcut ca un celebru actor să urle la el într-o emisiune TV la care au fost prezenţi, deoarece cartea a stârnit temerea că „distruge complet conceptul hygge“ în Danemarca.
Numărul de procese între vecini a crescut cu 300% în ultimii 5 ani.
Vedeţi!, nu există limite pentru ceea ce fac danezii în apărarea sfinţeniei hygge pentru oprimarea a orice şi oricui îndrăzneşte să fie diferit şi neagă orice adevăr care i-ar provoca să schimbe lucrurile. Aceasta poate explica rata ridicată a sinuciderilor comparativ cu celelalte ţări vestice.

Cam acelaşi lucru susţine şi V. S. Naipaul.

Ceaunul dacic de la Gudestrup

Aceasta este un ceaun (o oală) din România care a fost furat/ă de către vikingi (pradă) şi a fost descoperită într-o mlaştină (Rævemose, lângă Gudestrup – Himmerland) din Danemarca, la 28 mai 1891, datat fiind în sec. I î.e.n. A fost găsită în bucăţi, ceea ce a trebuit a fi reconstruită.  Operaţiunea a fost făcută de Sophus Müller (arheolog danez), în anul următor.
Exponatul se află la Muzeul Naţional (Nationalmuseet) din Copenhaga unde este povestită istoria Danemarcei.

Detalii:

hubpages.com
Formula-AS
Ancient Origins

Bibliografie:

Cunliffe, Barry, ed. The Oxford Illustrated Prehistory of Europe. (NY: Oxford University Press, 1994.) Pages 400-402.
Green, Miranda J. Dictionary of Celtic Myth and Legend. (NY: Thames and Hudson, 1992. Pages 108-100.
MacKillop, James. Dictionary of Celtic Mythology. (NY: Oxford University Press, 1998.) Page 261.
Zaczek, Iain. The Art of the Celts: Origins, History, Culture. (London, UK: Parkgate Books, 1997.) Pages 39, 44-46.

Eugenia şi biopolitica în Danemarca

Conceptul de eugenie (care în greaca veche înseamnă origine nobilă) a fost creat de antropologul englez Francis Galton (1822-1912) în anul 1883 şi presupune „studiul influenţelor susceptibile de a fi supuse autorităţii sociale şi capabile de a îmbunătăţi sau de a vătăma calităţile rasiale ale generaţiilor viitoare fie în mod fizic, fie în mod mintal“. DEX defineşte termenul de eugenie ca fiind disciplina care studiază aplicarea practică a biologiei eredităţii în ameliorarea genetică a indivizilor.
În Danemarca promotorul acestui concept a fost Karl Kristian Vilhelm Steincke (1880-1963), politician danez, care a fost ministru al justiţiei între 1924 şi 1926, între 1935 şi 1939 şi în 1950. Este considerat ca arhitectul „statului danez al bunăstării“ prin Actele de Reformă Socială de la începutul anilor ’30. El este cunoscut mai ales prin cartea sa Fremtidens forsørgelsesvæsen (Viitorul bunăstării sociale) din 1920 în care el susţine:

Noi tratăm non-entităţile cu toată grija, consideraţia şi dragostea, dar le interzicem în schimb, numai să se reproducă între ei.

Cartea sa stă la baza legilor daneze ale eugeniei, sterilizarea şi castrarea elementelor nedorite. Steincke consideră prevenirea reproducerii „non-entităţilor“ ca importantă pentru societate ca şi pentru copiii „non-entităţilor“.

În Danemarca, în virtutea numărului mic al populaţiei şi datorită faptului că s-au păstrat cărţi bisericeşti de sute de ani, s-a putut stabili că unele forme de debilitate mintală se transmit prin ereditate.
Dată fiind imposibilitatea realizării ideii de a se face ca debilii mintali să înţeleagă să nu procreeze, pentru ca statul să economisească bani, în Danemarca, în anul 1929, a fost introdusă legea cu privire la sterilizarea obligatorie. Mai  târziu i-au urmat exemplul Finlanda, Norvegia, Suedia şi Elveţia. Vom remarca faptul că legile având ca scop reglementarea căsătoriilor funcţionau cu mult înainte de apariţia eugeniei. De atunci până în anii ’70, aproximativ 170.000 de scandinavi au fost sterilizaţi din motive eugenice. Problema programului de sterilizare în ţările nordice este foarte complexă şi ambiguă.
Unii, asociind eutanasia şi eugenia cu raţiuni strict economice, susţin ca persoanelor supraîmbătrânite sau întârziate mintal nu trebuie să li se acorde toate mijloacele medicale necesare, ba nici obişnuita asistenţă spitalicească. Astfel, printr-o lege aprobată în 1994, în Danemarca se interzice spitalizarea şi îngrijirea medicală în spitalele publice de stat a persoanelor bolnave în vârstă de peste 70 de ani. Mai mult, se propune chiar evaluarea economică a vieţii umane, în vederea luării de fiecare dată a hotărârii menţinerii pe mai departe sau ne-menţinerii acesteia.
În Danemarca este acceptată eutanasia pasivă prin suprimarea folosirii aparaturii de susţinere a vieţii în stările de comă depăşită şi/sau moarte vegetativă.
Pentru informaţii suplimentare a se consulta: Broberg, G. and Roll-Hansen, N. (eds.), Eugenics and the Welfare State, Sterilization Policy in Denmark, Sweden, Norway and Finland, East Lansing, Michigan: Michigan State University Press, 1996, care poate fi descărcată de aici.

Despre narcisism

Narcis ar fi fost un danez perfect. Danezii iubesc Danemarca. Cei mai mulţi oameni iubesc ţara în care s-au născut, au crescut şi au trăit, fără îndoială. Dar cei mai mulţi ştiu, de asemenea, că şi alţii iubesc ţara lor la fel de mult, de aceea interacţiunea între naţionalităţi trebuie să se producă într-un mod cât se poate de firesc, fără ură, care începe cu respectul reciproc.
Din anumite motive, danezii cred că oamenii din întreaga lume iubesc Danemarca, chiar mai mult decât iubesc propria lor ţară. Astfel, dacă li s-ar crea ocazia, toţi cei 6,5 miliarde de pământeni vor băga spaima în graniţele ţării şi vor profita fără milă de învăţământul gratuit, asistenţa medicală gratuită şi de înaltul nivel al securităţii sociale.
În realitate, multe ţări oferă aceleaşi oportunităţi locuitorilor lor. Multe ţări sunt chiar mult mai bune decât Danemarca în extrem de multe domenii, dar acest fapt al realităţii danezii nu au voie să-l ştie, li se interzice să-l cunoască.
Pentru a face lucrurile şi mai urâte, danezii sunt atât de plini de admiraţie pentru realizările lor încât ei consideră un act de agresiune abaterea de la modul tradiţional de a face chiar şi cele mai mărunte şi nesemnificative lucruri din viaţa de zi cu zi. Ei au un termen pentru aceasta – udansk , ceea ce înseamnă nedanez . Acest concept conţine schiţa detaliată a limitelor comportamentului acceptabil şi să-l păzească Dumnezeu pe cel ce le depăşeşte măcar cu un milimetru.
Luaţi de exemplu, diferite tipuri de veşminte religioase care fac parte la fel de mult din peisajul danez ca şi în cele mai multe ţări din întreaga lume. Ideea este că puteţi purta orice doriţi atâta timp cât este o îmbrăcăminte consensuală, dar nu trebuie încurajate extremele. Pentru majoritatea danezilor, hijabul sau niqabul sunt un atac direct, ceea ce reprezintă un standard în cruciada care ameninţă să distrugă modul de viaţă danez.
Rezultatele se văd în presa daneză dar şi în aruncarea afară a oamenilor din autobuz.

Sankt Hans aften

În data de 23 iunie, în Danemarca se celebrează Sankt Hans aften, sau St. John’s Eve (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul), în România acest obicei poartă denumirea de Drăgaica sau Sânzienele.
În Danemarca, se cântă tradiţionalul Vi elsker vort land „Ne iubim ţara noastră“ scris de Holger Drachmann, se petrece, se fac picnicuri. Tradiţia presupune arderea pe un lac a unei vrăjitoare făcută din lemn şi paie în amintirea arderii vrăjitoarelor din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea.
(Foto: Vrăjitoare care va fi arsă, Parcul Tivoli , 23.06.2005)

Primăria Copenhaga îndeamnă la sex protejat

Mai multe aici (link în daneză)

O afacere regală

“O afacere regală”, titlul original „En kongelig affære”, este povestea adevărată a unui om obişnuit care câştigă inima reginei şi porneşte o revoluţie.

Triunghiul format, în secolul al XVIII-lea, de regele “nebun” al Danemarcei, soţia sa englezoaică şi un reformator care-i fascinează pe amândoi este subiectul filmului danez de mare succes En kongelig affære / A Royal Affair, propunerea ţării la Oscarurile din 2013.

Pelicula are la bază unul dintre momentele dramatice din istoria Europei, a Danemarcei, în special, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, respectiv în anii 1760. Ceea ce este interesant în această poveste este că, într-o perioadă foarte scurtă de timp, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Danemarca s-au întâmplat evenimente importante.

Doctorul Struensee şi regele Christian al VII-lea

Johann Friedrich Struensee (1737-1772)

Personalitatea lui Johann Friedrich Struensee, în primul rând medic la curtea regală daneză, apoi ministru de stat și dictator, este probabil cea mai ciudată,  interesantă și complexă din întreaga istorie a dictatorilor europeni. Istoricii nu au ajuns încă la un verdict final asupra cauzelor ascensiunii sale și secretele dictaturii sale de scurtă durată, ceea ce face ca acest personaj să rămână încă un mister.

Cariera publică a Struensee este limitată la cei patru ani care preced prima împărțire a Poloniei în 1772, anul în care a fost executat, la vârsta de 40 de ani.

Sf. Martin

În Ziua de Sf. Martin ( 11 noiembrie) este sărbătorit Martin de Tours . Este perioada strângerii recoltei. În Europa Centrală, acest obicei are forme diferite, dar în principal se prezintă printre altele cu o procesiune cu cântece despre Sf. Martin şi o masă festivă în familie.
Acest obicei provine din lumea antică. În Imperiul Bizantin, creştinii sărbătoreau Ziua de Sf. Martin (11 noiembrie) prin post timp de 40 de zile.
Această sărbătoare a fost preluată şi pe Valea Rinului, iar la data de 11 noiembrie este declarat oficial Carnavalul. Impozitul era plătit în trecut prin produse naturale, iar gâsca era îndopată înainte de Crăciun, de aici provine gâsca ca simbol al sărbătorii Sf. Martin.
Sfântul Martin s-a născut în jurul anului 316 în oraşul roman Pavia, din Ungaria de astăzi. Cu toate că provenea dintr-o familie de păgâni, la vârsta de 12 ani şi-a dat seama de profunzimea învăţăturii creştine, la 18 ani fiind botezat în rit creştin. În acele vremuri exista legea ca fiii cavalerilor să preia serviciul militar al taţilor. Astfel, la 15 ani Martin a devenit cavaler în ciuda faptului că el nu îşi dorea acest lucru.
De această perioadă se leagă o legendă, care povesteşte că într-o zi geroasă de noiembrie pe un drum de ţară din Franţa călărea un grup de tineri veniţi din Italia şi care trebuiau să ajungă în următoarea localitate înainte de căderea nopţii. Printre aceştia se afla şi tânărul Martin. Se înnoptase când au ajuns la Amiens, însă poarta cea mare a oraşului era încă deschisă. Când a dorit să treacă prin ea, calul lui Martin s-a oprit. A zărit un om sărman care căuta adăpost de vânt într-o nişă a zidului ce înconjura oraşul, care era sumar îmbrăcat şi tremura de frig. Tânărul, pe tot drumul împărţise adesea pomeni oamenilor sărmani, rămânând cu veşmântul de cavaler şi mantia. Din dorinţa de a ajuta a scos sabia, şi-a tăiat mantia în două, o jumătate a dat-o omului sărman şi cealaltă jumătate şi-a pus-o peste umeri .
Când l-au văzut camarazii săi au fost miraţi de gestul de milostenie făcut. Răspunsul a fost: „Am procedat aşa cum aş fi făcut-o pentru un frate” .
În acea noapte pe Martin l-a trezit o lumină strălucitoare, apărându-i Iisus în statura omului sărman, purtând jumătatea de mantie şi arăta îngerilor pe cel ce-l îmbrăcase. Această trăire l-a impresionat pe eroul legendei până în adâncul inimii. S-a simţit chemat să slujească creştinismul, lăsându-se botezat. A acţionat altruist între oameni, din bunătatea şi iubirea sa. Mulţi cavaleri i-au urmat exemplul.
O altă legendă spune că Sf. Martin s-a ascuns într-un hambar, dar o gâscă i-a dezvăluit prezenţa printr-un măcănit. De aceea pasărea a fost ucisă şi mâncată la cină.
În Danemarca, friptura de gâscă servită la cina de Mortensaften (10 noiembrie) este un obicei care a apărut imediat după reformarea bisericii. Danezii consideră că această tradiţie le este specifică numai lor. Sf. Martin a devenit sărbătoare religioasă din 1770.
Tot în această zi este celebrat Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483 – d. 18 februarie 1546), primul reformator protestant ale cărui reforme au fost aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane. Biserica daneză s-a reformat în 1536 în timpul lui Christian III. Protestantismul luteran este principala religie în Danemarca.

Søren Kierkegaard – Jurnalul seducătorului

Jurnalul seducătorului

Jurnalul seducătorului surprinde sufletul uman, „interiorul”, în totală contradicţie cu „exteriorul” său: Johan, seducătorul, are o artă desăvârşită de a-şi ascunde intenţiile, controlându-şi pas cu pas întregul comportament în relaţiile cu Cordelia, astfel încât ea să ia minciunile exprimate frumos drept adevăr, în timp ce adevărul să-i rămână ascuns.
Partea a doua a cărţii conţine trei texte, ale căror titluri sunt semnificative:
Legitimitatea estetică a căsătoriei, Echilibrul dintre estetică şi etică în elaborarea personalităţii şi o „scrisoare” către cititor, Ultimatum, în care îndoiala şi neliniştea sunt alungate cu afirmaţia că „raportat la Dumnezeu, omul greşeşte totdeauna”, ceea ce este în măsură să-i dezlege curajul şi să-l îndemne la acţiune.

JURNALUL SEDUCĂTORULUI este mai întâi o poveste de dragoste aparte, care n-a încetat să seducă generaţii după generaţii de cititori, trezind pasiune pentru îndrăzneală, admiraţie pentru înălţimea expresiei, dezaprobare faţă de einismul gândului, râsul-plânsul care însoţesc moartea visului. Este povestea sufletului uman pus în situaţii de viaţă bulversante. Este destinul posibil, care ne atrage în ascunzătoarea lui plină de capcane.
Este povestea unei tinere femei, supusă convenţiilor sociale ale secolului trecut, dar obligată de bărbatul pe care îl iubea să sfideze aceste condiţii şi să se ridice deasupra epocii sale.
Este povestea unui bărbat care se visă monarhul absolut al regatului feminin şi care, sub înfăţişarea unui Faust, acţionează ca un Mefisto pentru care drumul spre înalt al sufletului femeii trece numai prin iadul suferinţelor de neîndurat.

JURNALUL SEDUCĂTORULUI este seducţia însăşi.

Cartea poate fi descărcată de aici.

Inimi de Crăciun

Inimi de Crăciun

„Inimile de Crăciun“, tradiţia daneză de Crăciun unică, de tăiere şi împăturire a hârtiei, a fost inventată de celebrul povestitor Hans Christian Andersen acum mai bine de 150 de ani.

S-ar zvoni că cea mai veche inimioară creată ar fi cea din anul 1860 şi că autorul ar fi nimeni altul decât cunoscutul Hans Christian Andersen. Această operă poate fi văzută în Casa lui Hans Christian Andersen din oraşul Odense. Cu toate acestea, ar exista voci care ar spune că “inima” totuşi nu ar aparţine lui Hans Christian Andersen şi asta pentru că autorul nu pomeneşte de ea nicăieri în memoriile sau lucrările sale. Însă cum nu avem de unde să aflăm rămânem la varianta Hans Christian Andersen.

În principiu, aceste inimi constau din două bucăţi de hârtie lucioasă de diferite culori (în special alb şi roşu) care sunt tăiate şi îndoite într-un anumit fel, astfel încât să formeze o inimă. Există nenumărate posibilităţi de realizare a unor astfel de inimi. Design-ul şi modul de construcţie poate fi consultat aici:

1. Papermatrix
2. Our Own Little World
3. Håbet