Danemarca nu crede în Dumnezeu

Oricine ştie că Danemarca şi Suedia sunt ţările cele mai puţin religioase din lume. Aceasta se poate demonstra prin sondajele de opinie referitoare la credinţa în Dumnezeu, importanţa religiei în viaţa oamenilor, credinţa în viaţa de după moarte sau mersul regulat la biserică. Doar 2% dintre danezi merg în fiecare duminică la biserică.
Phil Zuckerman a petrecut 14 luni în Scandinavia, vorbind cu sute de danezi şi suedezi despre religie, n-a fost uşor deloc. Concluziile le-a prezentat în cartea sa „Societatea fără Dumnezeu“ (PDF), multe dintre ele fiind surprinzătoare. El a conchis că „religia nu este chiar atât de mult o chestiune privată, particulară, ci mai degrabă, o non-chestiune“. Pe cei care i-a intervievat nu i-a interesat subiectul.
Cuvântul cheie în descrierea indiferenţei lor benigne faţă de religie este „frumos“. În perspectiva daneză religia este „frumoasă“. Iisus „era un om bun care a învăţat lucruri bune“. Biblia este „plină de poveşti frumoase cu morală pozitivă, nu-i aşa?“
Danezii şi suedezii foarte bine educaţi, la întrebările despre moarte, Dumnezeu, Iisus au răspuns cam aşa: „Chiar niciodată nu m-am gândit la asta“, „Este foarte distractiv să primesc astfel de întrebări la care niciodată, dar niciodată nu m-am gândit“.
Un preot luteran danez a spus: „În Danemarca, cuvântul Dumnezeu este unul dintre cele mai stânjenitoare cuvinte care le poţi spune. Mai bine e să mergi în pielea goală prin oraş decât să vorbeşti despre Dumnezeu“.
Un danez s-a confesat, după câteva pahare de băutură, în privinţa lui Dumnezeu: „Sper că nu credeţi că sunt o persoană rea“. Cât de ironic poate să fie!
Este posibil ca o societate a cărei cetăţeni să nu se teamă de moarte foarte mult, să existe, iar în acelaşi timp ei să nu dea o importanţă foarte mare ideii sensului vieţii“.
Potrivit danezilor şi suedezilor creştinismul reprezintă „vacanţă, cântece, poveşti şi mâncare“ – este o „religie culturală“, şi are foarte puţin de-a face cu Dumnezeu sau Credinţa, reprezintă ritualurile care marchează etapele importante din viaţă dar nu are nimic cu însemnătatea religioasă a acestor ritualuri. O covârşitoare majoritate a danezilor au fost botezaţi, iar mulţi au fost „confirmaţi“ sau căsătoriţi în biserică cu toate că majoritatea se consideră „atei“. Aceasta este doar obişnuinţă sau tradiţie – poate pentru obţinerea de cadouri, decât credinţă sau convingere.
Jens, în vârstă de 68 de ani, necredincios, a spus referitor la sursele culturii etice a Danemarcei: „Noi suntem luterani în sufletele noastre – sunt ateu, dar încă am percepţiile luterane ale multora: să-ţi ajuţi vecinul. Da. Este o idee, veche, bună şi morală“.
Există oare moralitate fără Dumnezeu? Americanii consideră o societate lipsită de minimul simţ al religiei ca fiind adânc imorală, plină de răutate şi supraabundentă în depravare. Zuckerman a ajuns la o concluzie total contrară, referitor la cea scandinavă: „o societate – în special nereligioasă – este, mai presus de toate, morală, stabilă, umană şi profund benefică“. Danemarca este ţara în care un funcţionar al statului poate interzice mariajul unui cetăţean cu un străin  dacă se consideră că legăturile danezului cu Danemarca „nu sunt suficient de puternice“. Acest fapt este profund xenofobic (rasist), nicidecum moral sau uman. Există nenumărate astfel de situaţii, mai ales referitoare la străini, dar nu numai.
Contrar opiniilor daneze sau suedeze, Dumnezeu este elementul esenţial – conform devizelor – pentru: Monarhia română – Nihil sine Deo , Casa regală a Angliei – Dieu et mon Droit , Statele Unite ale Americii – In God We Trust .
S-ar părea că Dumnezeul danezilor este banul, berea, sexul, distracţiile.